Președintele Serbiei, Aleksandar Vucic, a adus acuzații grave la adresa Europei, susținând că aceasta ar intenționa să-l răstoarne de la putere. "Nu uitați de factorul străin, câți bani s-au investit pentru a distruge Serbia", a declarat Vucic în fața unei mulțimi de zeci de mii de susținători adunați la un miting în orașul Nis, referindu-se la cea mai mare mișcare civică de opoziție cu care s-a confruntat din 2014.
Vucic a susținut, fără a oferi detalii sau dovezi, că miliarde de euro au fost investite "din Europa și din lume" pentru a stopa ceea ce el consideră a fi dezvoltarea remarcabilă a țării în ultimii ani. "Nu puteți distruge Serbia! Nu vă vom preda Serbia!", a exclamant el, în timp ce mulțimea l-a aplaudat și a scandat „Aco (porecla lui Aleksandar), sârb”.
Președintele sârbo a avertizat că "toți cei care au folosit bani murdari pentru a corupe tinerii care protestează împotriva lui vor fi trași la răspundere" și a subliniat că "nu va exista iertare sau uitare". De asemenea, Vucic a declarat că se simte mândru că nu a impus sancțiuni împotriva Rusiei în urma invaziei acesteia în Ucraina.
El a adăugat că a participat pe 9 mai la Moscova la evenimentele de comemorare a victoriei sovietice asupra Germaniei naziste din 1945, în ciuda avertismentelor din partea Uniunii Europene, organizație la care Serbia aspiră să adere. "M-am dus să lupt pentru mândria Serbiei, astfel încât să putem lua propriile decizii și să nu ne ordoneze nimeni ce politică să urmăm", a afirmat el.
În timpul vizitei sale la Moscova, Vucic s-a întâlnit cu președintele rus Vladimir Putin. De asemenea, el a declarat că va ignora cererile protestatarilor împotriva guvernului său, afirmând că, de acum înainte, "va asculta doar poporul". În același timp cu mitingul pro-Vucic, mii de studenți au manifestat la Nis împotriva președintelui și guvernului său, cerând alegeri anticipate.