Președintele Nicușor Dan subliniază gravitatea deficitului bugetar: „Nu este sustenabil”

Președintele Nicușor Dan subliniază gravitatea deficitului bugetar: „Nu este sustenabil”

„Ceea ce vreau să le transmit atât românilor, cât și mediului financiar, este că suntem serioși. Suntem conștienți de faptul că România se confruntă cu un deficit care nu este sustenabil în acest moment și că ne asumăm responsabilitatea atât pentru reducerea acestuia, cât și pentru menținerea unei relații constructive cu Comisia Europeană și cu investitorii”, a declarat președintele Nicușor Dan, în prima sa conferință de presă de la preluarea mandatului, desfășurată la Palatul Cotroceni.

El a menționat că, săptămâna trecută, a fost constituit un grup de lucru dedicat analizei deficitului, iar o primă schiță de propuneri va fi prezentată joi, urmată de discuții politice.

Despre TVA

Întrebat dacă ar susține aplicarea unor sancțiuni mai severe pentru cei care nu plătesc TVA, președintele a răspuns: „Situația este că România a promis de mult timp că va avansa în colectarea TVA și a realizat anumite progrese. Problema principală a fost creșterea cheltuielilor, care a depășit cu mult veniturile raportate la PIB. Discuția actuală constă în a convinge Comisia și piața financiară cu privire la măsurile cuantificabile ce pot avea un impact direct asupra bugetului. Colectarea TVA nu se numără printre acestea. Nu există nimic care să poată fi măsurat în această promisiune. Este responsabilitatea viitorului guvern să abordeze această problemă în a doua jumătate a anului.”

Sursa stire:
Etichete: deficit bugetar finanțe publice Nicușor Dan responsabilitate guvernamentală TVA
Autor: Paraschiv Dumitru