Documentele din arhiva Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) oferă o imagine detaliată a supravegherii poetului Nichita Stănescu, care a început în noiembrie 1974, când acesta era deja un nume de referință în literatura română. Deși era membru al Partidului Comunist Român, acest statut nu l-a protejat de atenția Securității, care a deschis oficial dosarul său, purtând numele conspirativ "Socrate".
Motivul invocat pentru această supraveghere era o serie de "semnalări" referitoare la nemulțumirile lui Stănescu față de politica literară a partidului și suspiciuni că ar fi încercat să se conecteze cu persoane din străinătate pentru a-și promova opera. Dosarul, microfilmat pe 29 mai 1976, include nu doar observații despre activitatea literară a poetului, ci și detalii despre stilul său de viață, consumul de alcool și problemele de sănătate.
În perioada 1974-1976, Securitatea și-a construit un profil psihologic al poetului, descriindu-l ca fiind extrem de orgolios și influențat de cercul său social. Prietenii săi, precum Fănuș Neagu și Gheorghe Tomozei, erau de asemenea observați, iar conflictele financiare și rivalitățile din lumea literară erau subiecte de interes pentru autorități.
În 1975, Nichita Stănescu a fost inclus într-o delegație de scriitori care urma să plece în Suedia, ceea ce a stârnit îngrijorări în rândul Securității. Suspiciunile privind contactele cu străini și posibilele influențe externe asupra operei sale erau constante, iar discuțiile despre privilegiile financiare și împrumuturile de la Uniunea Scriitorilor adăugau un strat suplimentar de complexitate dosarului său.
În ciuda dificultăților, recunoașterea internațională a operei lui Nichita a început să crească, culminând cu premiul Herder, care a marcat o schimbare în percepția Securității. La începutul anului 1976, Securitatea a decis că urmărirea nu mai era justificată, având în vedere prestigiul de care se bucura poetul la nivel internațional.
Dosarul "Socrate" nu doar că reflectă tensiunile dintre un artist și un regim represiv, ci și complexitatea vieții culturale din România acelor vremuri, unde talentul și recunoașterea internațională puteau transforma un poet într-un simbol cultural valoros pentru stat.
