Părintele Francisc Doboș răspunde cu umor la atacurile AUR împotriva curierilor străini

Părintele Francisc Doboș răspunde cu umor la atacurile AUR împotriva curierilor străini

Părintele Francisc Doboș, paroh al Bisericii Sacré-Cœur din București, a reacționat cu ironie la provocările lansate de AUR împotriva livratorilor străini din România.

Într-o postare pe rețelele sociale, preotul a relatat despre un curier din Nigeria, care a venit să se spovedească. Acesta se află în România de doar două săptămâni și a participat la Sf. Liturghie, după care a solicitat binecuvântarea părintele pentru el și pentru rucsacul său, folosit în activitatea de livrare.

„Un dac neaoș din Nigeria a venit ieri să se spovedească. Azi a participat la Sf. Liturghie, s-a împărtășit și la sfârșit m-a rugat să-l binecuvântez pe el, să-i binecuvântez munca și rucsacul pentru livrarea de mâncare”, a scris părintele pe pagina sa.

În final, Doboș a inclus o referință la Evanghelia după Luca, subliniind ideea că „vor veni de la răsărit și de la apus, și vor fi așezați la masă în împărăția lui Dumnezeu”, oferind astfel un mesaj de incluziune și toleranță.

Această reacție vine ca un răspuns la comentariile controversate ale unui deputat AUR, care a îndemnat românii să refuze comenzile livrate de străini, stârnind critici din partea multora.

Etichete: AUR curieri străini Francisc Doboș mesaj religios toleranță
Autor: Paraschiv Dumitru