Apreciatul violonist Vadim Repin va urca pe scena Ateneului Român în calitate de solist. Programul serilor va include Concertul nr. 1 în la minor pentru vioară și orchestră, op. 77 de Șostakovici și Simfonia Alpilor, op. 64 de Strauss.
Biletele sunt disponibile pe www.oveit.com sau direct la acest link. Întregul calendar al Stagiunii 2024/2025 poate fi consultat aici.
Dirijorul Jesko Sirvend a obținut prestigiosul premiu la Concursul de dirijat Yevgeny Svetlanov 2022 din Monaco. A colaborat cu Orchestra Națională a Franței, unde a deținut funcția de dirijor asistent. Stagiunea curentă îl aduce la pupitrul Orchestrei WDR, Orchestrei Naționale din Țara Loarei, Orchestrei Simfonice Naționale Daneze, Orchestrei Naționale a Belgiei și Orchestrei Filarmonice din Monte-Carlo. Ca dirijor asociat al Orchestrei Simfonice din Düsseldorf (Düsseldorfer Symphoniker), Jesko Sirvend a fost director muzical al concertelor #IGNITION în perioada 2014–2020, serie considerată cea mai de succes pentru tineret din Europa.
Cu o activitate concertistică internațională începută devreme, Vadim Repin a devenit, la doar 17 ani, cel mai tânăr câștigător din istoria Concursului Regina Elisabeta. Artistul a cântat alături de cele mai renumite orchestre și dirijori, în marile centre muzicale ale lumii. De-a lungul carierei sale, a colaborat cu dirijori de renume, printre care Ashkenazy, Boulez, Chailly, Chung, Dohnányi, Dutoit, Gergiev, Jansons, Levine, Mehta, Muti, Nagano, Ozawa, Temirkanov și Thielemann. Printre partenerii săi de muzică de cameră se numără artiști de renume, precum Argerich, Bartoli, Capuçon, Golan, Kissin, Knyazev, Korobeinikov, Lang Lang, Lugansky și Maisky. Repin cântă la o vioară Niccolò Amati, realizată în anul 1664.
Programul concertelor invită publicul la două seri de reflecție și evadare, incluzând Concertul nr. 1 în la minor pentru vioară și orchestră, op. 77 de Dmitri Șostakovici și Simfonia Alpilor, op. 64 de Richard Strauss. Concertul nr. 1 a fost compus între 1947–1948, iar premiera a avut loc abia în 1955, cu Filarmonica din Leningrad sub bagheta lui Evgheni Mravinski și cu David Oistrakh în calitate de solist.
Simfonia Alpilor, op. 64 de Richard Strauss este una dintre cele mai grandioase și expresive lucrări ale compozitorului. Aceasta evocă o drumeție alpine, având o partitură elaborată, ce include efecte sonore ce redau natura sălbatică. Simfonia reflectă teme profunde, precum condiția umană, efemeritatea și transcendența, fiind adesea considerată un răspuns simbolic la moartea lui Gustav Mahler.