Potrivit unui comunicat emis marți de Inspectoratul General al Poliției Române, din probele administrate a reieșit că, în anul 2025, persoana în cauză ar fi procurat, deținut și vândut cocaină către consumatori din municipiul București și județul Călărași.
Cercetările efectuate au relevat că interacțiunea dintre suspect și clienți s-ar fi realizat prin intermediul unor aplicații de mesagerie online, urmată de comercializarea de cocaină în autoturismul său, pe parcursul unor curse în regim de ride-sharing.
În cadrul urmăririi penale, au fost indisponibilizate diverse cantități din drogul de mare risc.
Astfel, în acest dosar a fost pus în aplicare un mandat de percheziție, fiind descoperite și ridicate de la domiciliul suspectului, situat în municipiul București, diferite cantități de substanțe pulverulente, mai multe comprimate având ca substanță activă alprazolam, obiecte purtând urme de substanță, un cântar electronic de precizie, precum și alte mijloace de probă.
Procurorii DIICOT - Biroul Teritorial Călărași au dispus reținerea suspectului, iar în cursul zilei de marți a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Călărași cu propunerea de arestare preventivă a acestuia pentru 30 de zile.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.