Intervenția complexă a fost efectuată la Institutul de Boli Cardiovasculare și Transplant din Târgu Mureș.
A fost o adevărată cursă contracronometru pentru echipa medicală.
Totul a fost posibil datorită unei familii din Iași care, în ciuda tragediei prin care a trecut, a ales să doneze organele băiatului lor de 16 ani.
Inima acestuia a ajuns la Târgu Mureș, unde Adelina, o adolescentă din Teleorman, a obținut o nouă șansă la viață.
Aspretele, o altă specie pe cale de dispariție, își reia șansele de supraviețuire datorită eforturilor voluntarilor.
Fata trăia din decembrie cu ajutorul unei pompe care îi susținea inima. Transplantul era singura ei salvare.
Dumitru Florentin, fratele Adelinei, mărturisește: „A fost cea mai fericită fată din lume când a aflat că i-a venit o inimă... Nu a speriat-o deloc ideea că va fi operată.”
Prof. conf. dr. Horațiu Suciu a declarat: „Am reușit să transplantăm acest cord la o fetiță de 14 ani. Când este vorba de copii, lucrurile sunt mult mai delicate, având în vedere că și donatorul a fost tot un copil. Suntem recunoscători părinților care au înțeles că prin gestul lor, copilul lor poate salva vieți.”
Operația a durat patru ore. Acum, inima băiatului din Iași bate în pieptul Adelinei, care marți va împlini 15 ani.
Dumitru Petrișor, tatăl Adelinei, a menționat: „Ni s-a spus de la început că, fiind copil și având o grupă de sânge rară, va fi foarte greu să găsim un donator. Totuși, am sperat că va ajunge majoră...”
Cornelia, mama Adelinei, a adăugat: „Așa mi-a spus doamna doctor: Adelina să primească o inimă e o șansă la un miliard. E o minune, o mare minune...”
În prezent, Adelina rămâne internată la Târgu Mureș pentru recuperare.
Medicii comunică: „Evoluția după intervenție este bună, deși a fost o operație dificilă. Este intubată, dar vorbește și mănâncă. Urmează perioada de recuperare, estimăm o ședere la ATI de 4-5 zile, după care va continua tratamentul la cardiologie și, cât de curând, va putea merge acasă.”
În prezent, treizeci și cinci de români așteaptă un transplant de cord. Viața lor depinde de gesturi la fel de nobile precum cel făcut de familia adolescentului din Iași.