În zona Periprava-Ceatalchioi, localnicii s-au trezit cu un imens nor de fum deasupra locuințelor lor, generat de incendiile provocate de dronele rusești care au vizat obiective din regiunea Vâlcovo.
Vântul a adus funinginea spre Tulcea, iar satele din Delta Dunării s-au umplut de această poluare. Temându-se pentru calitatea apei potabile, localnicii au fost nevoiți să își acopere fântânile.
Pe parcursul zilei, ucrainenii au încercat să stingă incendiul, în timp ce la lăsarea serii, norul de fum a fost observat și în municipiul Tulcea. Autoritățile de mediu nu au emis, deocamdată, informații despre eventuale depășiri ale normelor de poluare.
Se pare că drona doborâtă în Galați a fost, de asemenea, de origine rusească, având o traiectorie de zeci de kilometri în doar 17 minute.









