Ministerul Sănătății anunță investiții în spitale: opt unități beneficiază de fonduri PNRR

Ministerul Sănătății anunță investiții în spitale: opt unități beneficiază de fonduri PNRR
Pexels-wutthichai charoenburi

În România, se află în derulare 15 proiecte pentru construcția de spitale noi, toate inițiate în 2022, sub conducerea fostului ministru Rafila. Alexandru Rogobete, actualul ministru al Sănătății, a subliniat importanța acestor proiecte, menționând că pentru prima dată în ultimele trei decenii au fost demarate construcții de spitale noi.

În urma renegocierii Programului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), opt dintre aceste spitale vor beneficia de fonduri, iar restul, până la un total de 24, vor fi finanțate printr-un nou program, destinat infrastructurii de sănătate, sprijinit de un împrumut de la Banca Europeană de Investiții.

Rogobete a anunțat că plățile pentru aceste proiecte vor începe în 2027, în prezent fiind în curs de desfășurare licitații și studii de fezabilitate. El a estimat că patru sau cinci spitale vor fi finalizate în acest an și vor fi disponibile pentru utilizare.

„Anul acesta, vom putea deschide primele patru, poate chiar cinci spitale, inclusiv cel din Timișoara. Anul viitor, se va continua cu celelate unități, ceea ce reprezintă un prim pas esențial pentru transformarea sistemului de sănătate din România”, a concluzionat ministrul.

Etichete: investiții Ministerul Sănătății PNRR sănătate spitale
Autor: Paraschiv Dumitru