Președintele egiptean Abdel Fattah al-Sisi l-a descris pe fostul suveran pontif, primul papă non-european, drept "o voce a păcii, iubirii și compasiunii".
Șeicul Mohamed bin Zayed, președintele Emiratelor Arabe Unite, a transmis "cele mai profunde condoleanțe catolicilor din întreaga lume". El a subliniat că Francisc "și-a dedicat viața promovării principiilor conviețuirii și înțelegerii pașnice", adăugând "Odihnească-se în pace".
Președintele creștin al Libanului, Joseph Aoun, a descris moartea Papei drept "o pierdere pentru întreaga umanitate, pentru că a fost o voce puternică pentru dreptate și pace".
Președintele palestinian Mahmoud Abbas a declarat că papa a fost un "prieten credincios al poporului palestinian", conform agenției oficiale de presă palestiniene WAFA.
Regele Iordaniei Abdullah al II-lea a transmis, de asemenea, "cele mai profunde condoleanțe fraților noștri creștini și surorilor noastre creștine din întreaga lume". El a adăugat că Papa Francisc a fost admirat de toți ca "Papa al oamenilor, pe care i-a unit, conducând cu bunătate, smerenie și compasiune". "Moștenirea lui va continua să trăiască prin faptele sale bune și învățăturile sale".
Papa Francisc, omagiat de organizații teroriste
Consiliul Musulman al Bătrânilor, condus de Marele Imam al Egiptului Ahmed Al-Tayyeb, a notat că Francisc "și-a dedicat viața slujirii umanității și promovării valorilor dialogului, toleranței, conviețuirii, păcii și fraternității", sprijinindu-i neobosit pe cei vulnerabili, nevoiași, refugiați și strămutați.
Acesta a devenit "o figură religioasă istorică a cărei moștenire umanitară durabilă va inspira generațiile viitoare", a subliniat grupul într-un comunicat pe rețeaua X.
Mişcarea pro-iraniană Hezbollah din Liban l-a evocat pe papa Francisc drept "un fidel al păcii, o voce împotriva războiului", care "a lucrat cu profundă credință pentru a planta valorile dragostei, toleranței și construirii de punți între religii, civilizații și popoare în căutarea dialogului, înțelegerii și dreptății".
Gruparea extremistă palestiniană Hamas a notat că Francisc "avea poziții binecunoscute de promovare a dialogului interconfesional, făcând apel la înțelegere și pace între națiuni și la respingerea urii și rasismului".
Papa Francisc a murit neașteptat de Paște, după o ultimă întâlnire cu credincioșii.