Medicul din Alba, reținut pentru mită de 500 de euro de la un pacient

Medicul din Alba, reținut pentru mită de 500 de euro de la un pacient

Medicul a fost condamnat anterior în urmă cu 10 ani pentru fapte similare, în timp ce lucra în Sibiu. Atunci, a primit o pedeapsă de trei ani și jumătate de închisoare pentru aproape 200 de fapte de corupție dovedite.

Doctorul își desfășoară activitatea la un cabinet din Sebeș de trei ani. Este medic primar în cadrul Institutului Național de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă.

Acuzațiile actuale

Pacientul, care avea două stenturi la inimă, s-a prezentat la cabinet cu o cerere de revizuire a unei decizii medicale. Potrivit anchetatorilor, între cei doi a avut loc o discuție care l-a revoltat pe pacient, determinându-l să facă denunțul înainte de a se întoarce la medic.

Inspector principal Mădălina Crișan, purtător de cuvânt al IPJ Alba, a declarat: „Un medic din municipiul Sebeș i-ar fi solicitat unui pacient suma de 500 de euro pentru a-i soluționa favorabil cererea de prelungire a deciziei medicale asupra capacității de muncă în urma încadrării într-un grad de invaliditate.”

Medicul a fost prins în flagrant chiar în cabinet în timp ce primea banii și a fost ulterior reținut pentru luare de mită.

Un localnic a comentat: „Au fost cazuri în care te privesc urât dacă nu împingi ceva.” Altul a adăugat: „Nu poți să-l numești medic pe un asemenea om care ia mită. Tu depui un jurământ să fii cinstit și tu îi ceri bani.”

Istoricul profesional

În urmă cu peste zece ani, medicul, pe atunci expert la Casa Județeană de Pensii din Sibiu, lucra la biroul de evaluare a capacității de muncă. A fost acuzat de procurori că ar fi solicitat între 50 și 300 de euro de la fiecare pacient pentru a elibera documentele necesare care atestau gradul de handicap, documente ce permiteau obținerea indemnizației de handicap.

În 2014, magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție au pronunțat o sentință definitivă în cazul său, condamnându-l la trei ani și jumătate de închisoare cu executare pentru 186 de fapte de luare de mită.

Acum, medicul a fost reținut din nou și se va prezenta în fața instanței cu propunerea de arestare preventivă.

Urmărește Știrile PRO TV pe canalul de social media preferat.

Sursa stire:
Etichete: Alba corupție expertiză medicală flagrant justiție medic mită sănătate
Autor: Paraschiv Dumitru