Măsurile TikTok împotriva dezinformării în România, înainte de alegerile de duminică

Măsurile TikTok împotriva dezinformării în România, înainte de alegerile de duminică

TikTok a anunțat vineri că a eliminat peste 7.300 de materiale între 28 aprilie și 12 mai, pentru încălcarea politicilor referitoare la dezinformare, integritatea electorală și conținutul generat de inteligența artificială. Compania precizează că peste 93% dintre aceste materiale au fost șterse înainte de a fi raportate.

„Continuăm, de asemenea, să monitorizăm și să acționăm împotriva comportamentului neautentic, eliminând în același timp conținutul care încalcă Regulile Comunității noastre. Ca parte a acestor eforturi:

Acțiuni specifice întreprinse

  1. În perioada menționată, am eliminat peste 7.300 de materiale pentru încălcarea politicilor noastre privind integritatea civică și electorală, dezinformarea și conținutul generat de AI. Am șters peste 93% din acest conținut înainte să fie raportat.
  2. Am prevenit proactiv peste 4.700.000 de aprecieri false și peste 2.400.000 de cereri de urmărire false, blocând totodată crearea a peste 7.900 de conturi spam în România. De asemenea, am eliminat peste 14.000 de conturi false, peste 1.300.000 de aprecieri false și peste 395.000 de urmăritori falși.
  3. Între 23 aprilie și 14 mai, am eliminat 139 de conturi care imitau candidați la alegerile din România și oficiali deja aleși”, a transmis TikTok.

Centrul Electoral TikTok

TikTok a lansat un Centrul Electoral dedicat alegerilor din România, la recomandarea Comisiei Europene. Rețeaua socială a fost implicată în peste 200 de alegeri în ultimii cinci ani.

În contextul apropierii rundei electorale, compania își intensifică eforturile pentru a menține un spațiu digital sigur și bine informat, conform unui comunicat de presă. „În perioadele electorale, TikTok lucrează continuu pentru a proteja platforma și pentru a menține un spațiu civilizat, în care utilizatorii se pot exprima liber și pot construi comunități”, mai transmite rețeaua socială chinezească.

Urmărește Știrile PRO TV pe canalul de social media preferat.

Sursa stire:
Etichete: alegeri dezinformare integritate electorală România TikTok
Autor: Paraschiv Dumitru