Lucian Blaga - filosofie, poezie și moștenirea culturală

Format atât în teologie ortodoxă răsăriteană, cât și în filozofie clasică, Lucian Blaga a dezvoltat o filozofie speculativă ce include lucrări despre epistemologie, metafizică, estetică, filozofia culturii, antropologie filozofică, filosofia istoriei, filosofia științei și filosofia religiei. A fost creat un post special de profesor în filozofia culturii la Universitatea din Cluj, una dintre cele mai prestigioase instituții de învățământ superior din România, astăzi cunoscută sub numele de Universitatea Babeș-Bolyai.

Lucian Blaga – filosof, scriitor și figură importantă a culturii române

Lucian Blaga a fost o personalitate marcantă a culturii române din perioada interbelică. A fost filosof și scriitor apreciat pentru originalitatea sa, profesor universitar și diplomat. S-a născut pe 9 mai 1895, în Lancrăm, lângă Alba Iulia, într-o familie de preoți. Deși putea vorbi, nu a rostit niciun cuvânt până la vârsta de patru ani, iar mai târziu și-a descris copilăria timpurie ca fiind „sub semnul incredibilei absențe a cuvântului”. În poezia „Autoportret”, el se descrie astfel: „Lucian Blaga tace ca o lebădă.”

A urmat școala primară la Sebeș (1902–1906), apoi a fost elev al Liceului „Andrei Șaguna” din Brașov (1906–1914), sub îndrumarea unui unchi, Iosif Blaga, autorul primului tratat românesc de teorie a dramei. La izbucnirea Primului Război Mondial, a început studiile teologice la Sibiu, pe care le-a absolvit în 1917. Între 1917 și 1920, a urmat cursurile Universității din Viena, unde a studiat filosofia și a obținut titlul de doctor.

La întoarcerea în România reîntregită, a contribuit la presa românească din Transilvania, fiind redactor la revistele Cultura din Cluj și Banatul din Lugoj.

Cariera diplomatică și academică

În 1926, a intrat în diplomația românească, ocupând succesiv posturi la legațiile României din Varșovia, Praga, Lisabona, Berna și Viena. A fost ales membru al Academiei Române în 1937, iar discursul său de recepție a fost intitulat Elogiul satului românesc.

În 1939, a devenit profesor de filozofia culturii la Universitatea din Cluj, care, în urma Dictatului de la Viena, și-a desfășurat activitatea temporar la Sibiu. Acolo, începând cu 1943, a editat revista Saeculum, publicată anual.

A fost destituit din postul de profesor universitar în 1948 și a lucrat ca bibliotecar la filiala din Cluj a Institutului de Istorie al Academiei Române. Până în 1960, i s-a permis să publice doar traduceri.

În 1956, a fost propus pentru Premiul Nobel pentru Literatură de către Bazil Munteanu (Franța) și Rosa del Conte (Italia), dar se pare că ideea i-a aparținut lui Mircea Eliade. Totuși, guvernul comunist român a trimis doi emisari în Suedia pentru a protesta împotriva nominalizării, întrucât Blaga era considerat un filosof idealist, iar poeziile sale au fost interzise până în 1962.

A murit de cancer pe 6 mai 1961 și este înmormântat la Lancrăm, România. Universitatea din Sibiu poartă astăzi numele său.

Filosofie și poezie

Lucian Blaga a fost cel mai mare filosof al culturii române și unul dintre cei mai importanți scriitori români și europeni ai secolului XX. S-a impus ca poet excepțional încă de la primul volum, publicat în 1919, fiind aclamat de Nicolae Iorga drept „darul spiritual inestimabil al Transilvaniei pentru România” cu ocazia Marii Uniri.

Opera poetică a lui Lucian Blaga cuprinde mai multe volume importante, printre care se numără: „Poemele Luminii” (1919), „Pașii profetului” (1921), „În marea trecere” (1924), „Laudă somnului” (1929), „La cumpăna apelor” (1933), „La curțile dorului” (1938) și „Nebănuitele trepte” (1943). Ulterior, au fost publicate și alte volume, apărute postum.

În plan dramaturgic, Blaga a scris mai multe piese de teatru, iar ca prozator este cunoscut mai ales prin volumele autobiografice publicate după moartea sa: „Hronicul și cântecul vârstelor” (1965) și „Luntrea lui Caron” (1990). Activitatea sa literară este completată de o corespondență diversă și patru volume de aforisme.

Scrierile sale sunt traduse în mai multe limbi, iar în perioada 1922 - 1948 a scris și publicat eseuri filozofice de o mare valoare. Unele eseuri sunt grupate în cele patru trilogii: Trilogia cunoașterii, Trilogia culturii, Trilogia valorilor, Trilogia cosmologică.