Lovitură severă pentru președinta partidului POT, Anamaria Gavrilă: demisii în lanț și dizolvarea grupului din Senat

Lovitură severă pentru președinta partidului POT, Anamaria Gavrilă: demisii în lanț și dizolvarea grupului din Senat

Primul care și-a anunțat plecarea din Partidul Oamenilor Tineri (POT) a fost senatorul Liviu Fodoca, care a declarat de la microfonul Senatului că „proiectul politic POT a fost subordonat intereselor unui alt partid parlamentar, în loc să fie dezvoltat autonom”.

„Domnule președinte, stimați colegi, dragi români, cu părere de rău, având în vedere situația creată, vă anunț că demisionez din Partidul Oamenilor Tineri și din grupul parlamentar POT. Începând de astăzi voi activa în cadrul grupurilor de parlamentari neafiliați. Decizia de a demisiona nu a fost luată în grabă și nici din ambiții personale. Este rezultatul unor luni întregi de apeluri și demersuri sincere adresate conducerii partidului, în speranța că vom putea deschide acest proiect politic către societatea noastră, către profesioniștii țării, către oameni care cer reforme reale și profunde.

Am intrat în politică pentru oameni, nu pentru funcții, grupuri sau calcule de partid. Am fost și rămân un conservator convins, un om al reformelor autentice, care cred în valorile națiunii române, în demnitate și în libertate. Rămân fidel oamenilor, nu intereselor de partid. Din păcate, conducerea POT a ales un drum greșit. Treptat, proiectul politic a fost subordonat intereselor unui alt partid parlamentar, în loc să fie dezvoltat autonom, cu răspundere directă față de cetățeni. Mai mult, centralizarea deciziilor în mâinile unui grup restrâns, cu influență de tip familial, precum și practicile arbitrale de numire între județe fără criterii de competență sau merit au compromis încrederea în direcția promisă și asumată.

Inițial, am făcut tot ce a ținut de mine pentru a evita acest moment. România nu mai are timp de pierdut cu proiecte de buzunar și lideri autoritari care nici astăzi nu au înțeles că românii au votat o schimbare de sistem, nu doar o schimbare de decor.

Citește și:

Cu doar doi senatori, grupul parlamentar POT din Senat va fi dizolvat automat după demisiile numeroase.

Rămân senator neafiliat, dar profund responsabil. Sunt și voi rămâne mereu un om pentru oameni. Voi continua să susțin reformele de care România are disperată nevoie, alături de toți cei care cred în valorile autentice ale acestei națiuni. România are nevoie de oameni cu demnitate. Cu stimă, Fodoca Liviu Iulian, mulțumesc, Doamne Ajută.”, a spus Fodoca.

Al doilea parlamentar care și-a anunțat demisia din POT a fost senatorul Ștefan Borțun, care a precizat că a luat această decizie deoarece partidul condus de Anamaria Gavrilă și-a pierdut „valorile” „undeva pe parcurs”.

„Vă informez că azi mi-am depus demisia din Partidul Oamenilor Tineri și, implicit, din grupul parlamentar POT, și voi continua să activez ca senator neafiliat. Subliniez că nu a fost o decizie ușoară. M-am alăturat acestei mișcări pentru a reprezenta cu demnitate tulcenii și am considerat că putem realiza, alături de colegii din Partidul Oamenilor Tineri, un pol al suveranismului, un partid echilibrat, care pune în centrul interesul României și românilor, o Românie demnă în cadrul instituțiilor europene și euroatlantice.

Am crezut că putem construi un partid transparent și democratic, dedicat cetățenilor, dar, din păcate, aceste valuri s-au pierdut undeva pe parcurs. Nu mă pot regăsi în valurile impuse de actuala conducere, care vrea doar să distrugă, așa cum mi-a declarat, nu să construiască. Am încercat să propun proiecte pentru cetățeni, dar acestea au fost blocate. Vreau să-i asigur pe oamenii care și-au pus încrederea în mine că voi continua să lupt pentru ei, să-i reprezint cu demnitate și să propun proiecte care să vină în întâmpinarea problemelor cu care se confruntă zi de zi.”, a spus senatorul Borțun.

Senatorul PSD Liviu-Lucian Mazilu a anunțat imediat dizolvarea grupului parlamentar POT din Senat.

„Astăzi n-am să discut nimic despre motivațiile celor doi colegi ai noștri care au decis să părăsească partidul pe listele căruia au intrat în Parlament. Le urez succes celor doi colegi. Le urez succes și celorlalți colegi de la Partidul Oamenilor Tineri, care, începând cu acest moment, vor activa ca senatori fără grup parlamentar, ca senatori neafiliați. Vă mulțumesc, luăm act de faptul că grupul POT nu mai există.”, a spus senatorul Mazilu.

În urmă cu câteva zile, șapte parlamentari de la POT au anunțat public că părăsesc partidul condus de Anamaria Gavrilă.

Sursa stire:
Etichete: Anamaria Gavrilă demisie Liviu Fodoca Parlament politică POT reforme senat Ștefan Borțun
Autor: Paraschiv Dumitru