Fostul antrenor al echipelor Borussia Dortmund și Liverpool, conform cotidianului torinez La Stampa, ar fi acceptat propunerea prezentată de AS Roma duminică, 18 mai, la scurt timp după fluierul final al meciului dintre echipa din capitala Italiei și AC Milan.
În cadrul unei discuții cu o altă echipă care urmează să își schimbe proprietarul (dar al cărei nume nu a fost dezvăluit), Klopp ar fi reconsiderat opțiunea AS Roma, deschizându-se astfel variantei respective, conform sursei menționate.
Alegeri 2025
Gafa lui Viktor Orbán în alegerile prezidențiale din România riscă să-i afecteze sprijinul maghiarilor din Transilvania.
Andrei Muraru, după alegerile prezidențiale: „România a ales să își păstreze vocea pro-europeană și statutul de democrație.”
Presa internațională comentează alegerile din România, subliniind că Nicușor Dan a zdrobit ambițiile unui susținător al lui Donald Trump.
Un videoclip lansat de Friedkins, proprietarii clubului roman, a fost interpretat ca un prim indiciu al acestei mutări.
Claudio Ranieri, actualul antrenor, va părăsi echipa la finalul actualei stagiuni.
Conform aceleași surse, acordul dintre Klopp și AS Roma a fost deja realizat, iar negocierile dintre cele două părți au avut loc pe o perioadă extinsă.
Astfel, Jurgen Klopp ar urma să antreneze pentru prima dată în Italia. De-a lungul carierei sale, el a fost antrenor la FSV Mainz 05, Borussia Dortmund și Liverpool, înainte de a prelua rolul de director la Red Bull, conform Sport.ro.