Jason Derulo, cunoscut pentru hiturile sale, a reușit să își transforme succesul muzical într-un adevărat imperiu antreprenorial. Cu un portofoliu de peste 10 afaceri, artistul demonstrează că talentul său depășește granițele muzicii.
Invitat la Festivalul antreprenorilor moderni, Derulo a împărtășit experiențele sale din drumul spre succes, inclusiv momentele dificile în care a pierdut aproape un milion de dolari. La eveniment au participat și alți antreprenori de renume, inclusiv din România.
Cu o avere estimată la 400 de milioane de dolari, Jason Derulo a demonstrat că provocările pot fi transformate în oportunități. În cadrul festivalului, el a declarat: „Am o echipă de volei feminin care joacă în Liga Profesionistă de Volei și o companie de spălătorii auto, numită Rocket Carwash, cu multiple locații în America. A trebuit să eșuez de multe ori pentru a ajunge la succesul actual. Cred că am pierdut 600 de mii de dolari, dar sunt destul de sigur că suma a fost mai mare.”
Desigur, prima sa iubire, muzica, îl însoțește mereu. „Aplic aceleași valori pe care le folosesc în muzică și în social media, dar și în afaceri”, a spus Derulo. Când a fost întrebat când găsește timp pentru muzică, răspunsul său a fost: „Fac muzică în fiecare zi. Călătoresc cu un studio, așa că sunt sigur că astăzi voi crea o melodie sau două.”
Jason Derulo a fost printre speakerii invitați la The Festival of Modern Owners, un eveniment care a reunit timp de mai multe zile antreprenori din străinătate și din România, precum și tineri dornici să învețe și să primească sfaturi utile.
Grasu XXL, cunoscut cântăreț de hip-hop, a subliniat: „În orice domeniu, nu doar în muzică, dacă te gândești doar la bani, nu vei reuși. Dacă ai ce mânca și un acoperiș deasupra capului, ești mai norocos decât 90% din populația globului, deoarece faci ceea ce îți place și ai descoperit ceea ce te pasionează.”
Până acum, Festivalul antreprenorilor moderni a adunat mii de participanți, investitori și specialiști din diferite domenii de afaceri.