Jandarmeria Capitalei se pregătește pentru protestele anunțate pe TikTok în ziua învestirii lui Nicușor Dan

Jandarmeria Capitalei se pregătește pentru protestele anunțate pe TikTok în ziua învestirii lui Nicușor Dan

Conform Agerpres, reacția jandarmilor a fost generată de apariția pe rețeaua TikTok a mai multor clipuri video care mobilizează pentru un protest programat pe 26 mai, cu ocazia învestirii lui Nicușor Dan în funcția de președinte.

"Având în vedere informațiile disponibile în spațiul public, vom lua toate măsurile necesare pentru a asigura un climat de securitate la nivelul Capitalei, în special în zona Palatului Parlamentului, împreună cu toate celelalte instituții competente în domeniu," se precizează într-un comunicat de presă al Jandarmeriei.

Conform sursei menționate, aceste măsuri au rolul de a oferi protecție atât participanților la o eventuală adunare publică, cât și celorlalți cetățeni, având în vedere și contextul internațional actual.

"De asemenea, ținând cont de numeroasele încălcări ale legii observate la adunările publice desfășurate recent, reamintim importanța respectării legislației în vigoare privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice, subliniind necesitatea asumării acestora de către un organizator, pentru a colabora cu autoritățile în vederea desfășurării manifestației în condiții de siguranță," adaugă Jandarmeria Capitalei.

Citește și:

Președintele ales Nicușor Dan a declarat: ”Nu va fi ușor. Vom face și greșeli, vom întâmpina și piedici. Avem de reparat 35 de ani.”

De asemenea, președintele AUR, George Simion, a îndemnat cetățenii să participe la ”proteste pașnice”, însă a menționat că el nu va fi prezent din teama de a nu fi arestat.

Instituția Jandarmeriei a anunțat că, în zilele de 26 și 27 mai, între orele 11:00-13:00, în alveola Parcului Izvor, a fost autorizată o adunare publică organizată de Asociația Victimelor Mineriadelor 1990-1991 din România, conform legislației în vigoare.

"Nu în ultimul rând, dorim să atragem atenția asupra numeroaselor încercări de dezinformare din spațiul public. Recomandăm tuturor cetățenilor să se informeze exclusiv din surse oficiale și să evite participarea la adunările publice organizate fără respectarea cadrului legal," subliniază sursa citată.

Sursa stire:
Etichete: adunări publice jandarmeria Nicușor Dan proteste securitate
Autor: Paraschiv Dumitru