Președintele iranian, Masoud Pezeshkian, a avertizat că răspunsul Iranului la ofensiva Israelului va fi "și mai devastator". Declarația a fost făcută într-o conversație telefonică cu președintele francez, Emmanuel Macron, conform agenției oficiale IRNA.
Pezeshkian a subliniat că Iranul nu va accepta suspendarea activităților sale nucleare, afirmând că "suntem pregătiți să discutăm și să cooperăm pentru a construi încredere", dar nu vor renunța la programul nuclear. "Indiferent de circumstanțe, nu vom reduce activitățile noastre nucleare la zero", a declarat el.
În cadrul discuției, președintele iranian a reiterat că dreptul țării sale de a desfășura activități nucleare pașnice nu poate fi contestat prin amenințări sau război. Pezeshkian a menționat că Iranul este deschis la garanții care să asigure caracterul pașnic al programului său nuclear, conform legislației internaționale.
În timpul apelului, liderul francez a exprimat îngrijorarea sa față de programul nuclear al Iranului, subliniind că aceasta nu ar trebui să dețină arme nucleare și că trebuie să ofere siguranțe în acest sens. De asemenea, s-a convenit asupra accelerării negocierilor între Iran și puterile europene pentru a evita intensificarea conflictului.
Guvernul israelian a justificat recent intensificarea atacurilor împotriva Iranului, afirmând că acestea sunt menite să împiedice dezvoltarea de arme nucleare, o acuzație pe care Teheranul o respinge vehement.