Ion Iliescu, o figură emblematică și controversată a politicii românești, a trecut în neființă. Născut pe 3 martie 1930 în Oltenița, Iliescu a fost influențat de un mediu comunist, având un tată muncitor feroviar cu vederi comuniste și o mamă de origine bulgară care l-a abandonat în copilărie.
Iliescu a fost adoptat de o mătușă care lucra pentru Ana Pauker, o personalitate de marcă a Partidului Comunist. A studiat inginerie la București și Moscova, terminându-și educația în 1955. În cariera sa politică, a aderat la Partidul Comunist Român în 1953 și a ocupat rapid funcții de conducere.
În anii '70, relațiile cu Nicolae Ceaușescu s-au deteriorat, iar Iliescu a fost marginalizat. Totuși, acest lucru s-a dovedit a fi un avantaj în timpul Revoluției din 1989, când a preluat conducerea Frontului Salvării Naționale.
După căderea regimului comunist, Iliescu a fost ales președinte al României în 1990, obținând 85% din voturi. Mandatul său a fost marcat de controverse, inclusiv de intervențiile minerilor în protestele din 1990. Aceste evenimente au dus la acuzații de crime împotriva umanității, care au fost readuse în actualitate în anii următori.
Iliescu a revenit la conducerea României în 2000, având un mandat concentrat pe integrarea euro-atlantică a țării, culminând cu aderarea la NATO în 2004 și finalizarea negocierilor pentru aderarea la UE în 2007.
În ultimele sale zile, Iliescu a fost diagnosticat cu cancer pulmonar și a fost internat în spital, unde a murit la vârsta de 95 de ani. Moartea sa a generat reacții variate, subliniind complexitatea și contradicțiile unei cariere politice îndelungate.
