Instanța blochează un proiect major al statului român, în urma unei investiții de 1,45 miliarde de lei

Instanța blochează un proiect major al statului român, în urma unei investiții de 1,45 miliarde de lei

Proiectul a fost finalizat în proporţie de peste 90% şi este programat să devină operațional în noiembrie anul acesta, conform declarațiilor ministrului. Decizia instanței este considerată a fi una temporară, deoarece urmează judecarea anulării acordului de mediu. Valoarea totală a investiției în hidrocentrala Răstoliţa este de 1.451.915.000 lei.

„Astăzi, Curtea de Apel Cluj-Napoca a decis suspendarea acordului de mediu pentru Amenajarea Hidroenergetică Răstoliţa, un proiect finalizat în proporţie de peste 90% şi care ar fi trebuit să devină funcțional în noiembrie anul acesta. Aceasta ar fi fost prima hidrocentrală finalizată în ultimele trei decenii, o investiție ce a fost demarată înainte de 1990. Deși am câştigat pe fond anterior, astăzi am primit cu regret decizia instanţei de apel”, a afirmat Sebastian Burduja într-o postare.

El a subliniat că această decizie este temporară, întrucât urmează judecarea anulării acordului de mediu pentru hidrocentrala Răstoliţa, cu termen fixat pentru 24 iunie. „Rămânem încrezători că putem câştiga, ceea ce ar debloca din nou acest proiect strategic.”

„În perioada 2019–2024, din cauza blocajelor generate de litigii repetate din partea a 2-3 asociaţii de mediu (printre care Declic şi Bankwatch), Hidroelectrica a pierdut anual 317.140 MWh de energie neprodusă. Această pierdere se ridică la aproximativ 190 milioane euro pentru Hidroelectrica şi 253 milioane euro pentru statul român, care a fost nevoit să compenseze prin importuri costisitoare de energie. În total, pierderea se estimează la 443 milioane euro”, a adăugat Burduja.

Conform ministrului, valoarea investiției în hidrocentrala Răstoliţa, de 1.451.915.000 lei, ar putea deveni un prejudiciu din bugetul fiecărui român dacă proiectul nu este finalizat.

Citește și:

„Ce urmează? Pe 24 iunie 2025, se va judeca fondul cauzei, unde vom demonstra că acordul de mediu a fost emis legal, aşa cum am reuşit anterior. Vom finaliza această investiţie strategică. Mesajul meu este clar: NU vom ceda în faţa acestor obstacole. E doar o chestiune de timp pierdut pentru toţi românii. Lupta continuă — până la capăt. România are dreptul să-şi valorifice resursele pentru a asigura independenţa energetică şi prosperitatea cetăţenilor săi, fără a depinde de şantajul energetic din Est. Suntem pe baricade până la capăt, pentru fiecare român care merită un viitor mai sigur şi cu facturi mai mici”, a conchis Burduja.

Informatii preluate si adaptate din: Stirile PROTV
Etichete: energie hidrocentrale independență energetică investiții justiție mediu România Sebastian Burduja
Autor: Paraschiv Dumitru