Autoritatea Navală Română (ANR) a informat că incendiul de pe nava Gas Lisbon a scăzut în intensitate, fiind monitorizat constant de autorități. Potrivit declarațiilor oficiale, nava, aflată la circa 14 mile marine de țărm, nu prezintă un pericol pentru populație sau activitățile turistice de pe litoralul românesc.
Nava, un tanc petrolier de tip LPG sub pavilion liberian, a suferit avarii grave în apropierea localității Sfântu Gheorghe, având la bord o încărcătură semnificativă de propan, de peste 3.790 de tone. Incidentul a avut loc în momentul în care nava se îndrepta din portul Alexandria (Egipt) către Reni (Ucraina) și se afla în Zona Economică Exclusivă a României.
Conform Sindicatului Liber al Navigatorilor, nava ar fi fost atacată de două rachete. Toți cei 17 membri ai echipajului au fost evacuați în siguranță, iar trei dintre aceștia au suferit răni și au fost transportați la Spitalul Județean din Tulcea pentru îngrijiri medicale.
Intervenția pentru salvarea echipajului a fost coordonată de MRCC Constanța, care a mobilizat nave de căutare pentru a gestiona situația. Autoritățile au impus restricții de navigație în zonă, iar cauza incendiului rămâne în continuare sub investigație.









