Incendiu major la un depozit de logistică pe A1, lângă București

Incendiu major la un depozit de logistică pe A1, lângă București

Un incendiu de proporții a izbucnit într-un centru de logistică situat pe Autostrada A1, la ieșirea din București. Intervenția pompierilor este în curs de desfășurare, iar cauzele incendiului nu au fost stabilite încă.

Conform primelor informații, nu au fost raportate victime. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) au declarat că incendiul se manifestă cu degajări de fum la nivelul acoperișului, pe panourile fotovoltaice și în interiorul depozitului.

La fața locului s-au mobilizat echipe din cadrul Detașamentului Bolintin Deal, Detașamentului Giurgiu, Secției Mihăilești și Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov, cu un număr impresionant de echipamente:

  • 12 autospeciale de stingere
  • 2 autospeciale pentru intervenție și salvare de la înălțime
  • o autospecială echipată cu instalație de hidroperforare
  • două cisterne
  • o mașină de descarcerare
  • o ambulanță SMURD

De asemenea, pentru a sprijini intervenția, a fost trimisă și o autospecială dotată cu roboți. Pompierii au observat că în interiorul halei se află cutii cu haine și încălțăminte.

Din cauza fumului dens, s-a emis un mesaj RO-Alert pentru localitățile Joița, Bolintin-Deal, Bolintin Vale, Florești-Stoenești, Cosoba, Săbăreni și Ulmi.

Informatii preluate si adaptate din: Stirile PROTV
Etichete: A1 București incendiu logistică pompieri RO-Alert
Autor: Paraschiv Dumitru