Viktor Orban a anunțat miercuri, pe platforma Facebook, că a discutat telefonic cu Hunor Kelemen despre situația gravă din Praid. El a subliniat că guvernul ungar va oferi atât asistență financiară, cât și practică pentru evaluarea pagubelor și reconstrucția minei. „Ținutul Secuiesc poate conta pe noi!” a afirmat Orban.
Salina Praid, situată în județul Harghita, a fost afectată de inundații cauzate de apele pârâului Corund, în urma precipitațiilor abundente din această perioadă.
Accesul turiștilor în subteran a fost suspendat, iar Comitetul Local pentru Situații de Urgență Praid a declarat stare de alertă în localitate încă din primele zile ale lunii mai.
Președintele Consiliului Județean Harghita, Biro Barna-Botond, a anunțat miercuri crearea unei celule de criză pentru a diminua impactul situației de la Praid asupra comunității și turismului local și regional, având în vedere că peste 80% din economia localității depinde de turism.
Conform unui comunicat transmis de Biroul de Presă al Consiliului Județean Harghita, specialiști din domeniu se vor întâlni săptămâna aceasta cu antreprenorii locali din Praid. În urma consultărilor, se așteaptă să fie elaborată o propunere concretă, care să permită lansarea unui apel turistic la nivel național, precum și solicitări de sprijin financiar și logistic către Guvernul României și Guvernul Ungariei, prin canalele oficiale.
De asemenea, județul Harghita se află sub o avertizare meteo de cod portocaliu, ploi însemnate și averse torențiale de până la 60 l/mp fiind prognozate până în data de 29 mai, însoțite de vânt puternic.