George Simion provoacă controverse în Polonia: ”O rușine. Nawrocki și-a adus asistenți din România, oameni ca Simion”

George Simion provoacă controverse în Polonia: ”O rușine. Nawrocki și-a adus asistenți din România, oameni ca Simion”

Președintele polonez Andrzej Duda l-a primit miercuri la Varșovia pe George Simion, în contextul în care prezența sa la mitingul de campanie al candidatului prezidențial polonez, Karol Nawrocki, a generat polemici politice interne intense în Polonia, conform agenției maghiare de presă Hirado.

Cancelaria Președintelui polonez a anunțat miercuri prin intermediul rețelei de socializare X că Andrzej Duda l-a primit în palatul prezidențial din Varșovia pe George Simion, care este și vicepreședintele grupului politic european Partidul Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (Partidul CRE).

Alegeri 2025

Fostul prim-ministru polonez Mateusz Morawiecki, președintele Partidului CRE, a participat de asemenea la această întâlnire, având ca temă principală relațiile polonezo-române.

Marți, Simion a vorbit în orașul Zabrze din sudul Poloniei, la un miting de campanie al lui Karol Nawrocki, candidatul prezidențial susținut de principalul partid de opoziție, Lege și Justiție (PiS). Rolul său de vorbitor a atras critici severe din partea politicienilor coaliției guvernamentale poloneze. Miercuri, premierul Donald Tusk l-a numit pe Simion „partenerul român rusofil” al lui Nawrocki.

Ministrul polonez al Apărării a comentat, referindu-se la Simion: „Rusofil, naționalist”. De asemenea, președintele camerei inferioare a parlamentului polonez, Szymon Holownia, candidatul la președinție al partidului Polonia 2050, a declarat pentru postul comercial Radio Zet că prezența asistenților din România subliniază natura alegerilor cu care se confruntă polonezii, afirmând că Polonia „va fi ori în Vest, ori în Est, (dar în această regiune) cu oameni ca Nawrocki, Simion și Orbán”.

Într-o declarație dată postului de radio TOK FM, ministrul polonez al apărării naționale, Wladyslaw Kosiniak-Kamys, a criticat întâlnirea lui Nawrocki cu Simion, etichetând-o ca fiind o „direcție greșită”.

Președinta camerei superioare a parlamentului polonez, Malgorzata Kidawa-Blonska, a calificat invitația adresată lui Simion drept „rușinoasă”, subliniind că întâlnirea cu politicieni care se opun prezenței în Uniunea Europeană și susțin acțiunile lui Putin este „inacceptabilă”.

Duminică va avea loc al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale în România, în timp ce în Polonia se va desfășura primul tur. În România, președintele AUR concurează cu primarul general independent al municipiului București, Nicușor Dan.

În ceea ce privește alegerile prezidențiale din Polonia, 13 candidați s-au înscris în cursă. Dacă niciunul dintre ei nu va obține duminică majoritatea absolută a voturilor, un al doilea tur de scrutin va avea loc pe 1 iunie. Conform sondajelor de opinie, Rafal Trzaskowski, candidatul coaliției guvernamentale, și Karol Nawrocki au cele mai mari șanse de câștig.

Sursa stire:
Etichete: alegeri controverse George Simion Polonia relații româno-poloneze
Autor: Paraschiv Dumitru