General german din NATO îndeamnă la reintroducerea serviciului militar obligatoriu în Germania

General german din NATO îndeamnă la reintroducerea serviciului militar obligatoriu în Germania

Problema reintroducerii serviciului militar obligatoriu ar putea genera tensiuni în coaliția de guvernare, conform informațiilor difuzate miercuri de DPA.

Reintroducerea serviciului militar obligatoriu trebuie pregătită cu anticipație, a declarat Badia pentru ziarul Suddeutsche Zeitung, în comentarii publicate marți.

Germania a suspendat serviciul militar și civil obligatoriu în 2011, după o perioadă de 55 de ani, desființând toate structurile relevante. Badia, care contribuie la adaptarea planificării NATO în cadrul Comandamentului de transformare cu sediul în SUA, a subliniat că recrutarea pe bază de voluntariat nu a reușit să umple rândurile Bundeswehr-ului în ultimii ani, avertizând că întârzierile suplimentare ar putea face ca Germania să nu fie capabilă să-și îndeplinească obiectivele de capacitate în cadrul Alianței Nord-Atlantice.

El a respins argumentele conform cărora Germania nu dispune de infrastructura necesară pentru o armată bazată pe înrolarea obligatorie. În acest sens, a sugerat că vechile cazărmi ar putea fi renovate și exploatate de investitori privați, de la care Bundeswehr-ul le-ar putea închiria.

Ideea revenirii la serviciul militar obligatoriu câștigă popularitate în Germania pe fondul creșterii îngrijorărilor legate de securitate în Europa. Cancelarul Friedrich Merz a afirmat marți că planurile coaliției sale privind servicii militare bazate pe voluntariat ar putea fi reconsiderate.

"Împărtășesc evaluarea ministrului apărării, conform căreia ne lipsește deja un număr semnificativ de soldați în Bundeswehr," a declarat Merz după o întâlnire cu premierul olandez Dick Schoof la Berlin. El a adăugat că guvernul va "trebui să analizeze cu atenție" dacă programele și serviciile pe bază de voluntariat sunt suficiente pentru a recruta destui soldați, în conformitate cu noile obiective NATO. "Dacă serviciul pe bază voluntară nu este suficient, atunci va trebui să discutăm măsuri suplimentare foarte curând," a conchis el.

Cancelarul german a subliniat că măsurile suplimentare nu ar constitui o încălcare a acordului de coaliție al blocului său conservator cu Partidul Social-Democrat (SPD) de centru-stânga. Potrivit acestui acord, guvernul "va crea un serviciu militar nou, atractiv, care se va baza inițial pe participarea voluntară." Evocând înțelegerea, cancelarul Merz a accentuat cuvântul "inițial".

Liderul grupului parlamentar al SPD, Matthias Miersch, a declarat anterior că nu vor exista negocieri privind o posibilă revenire la serviciul militar obligatoriu în această perioadă legislativă. "Acordul de coaliție stipulează clar că ne-am angajat în favoarea serviciului pe bază voluntară," a precizat Miersch pentru ziarul Neue Osnabrucker Zeitung. "Recrutarea poate fi apoi negociată în următoarea legislatură, dacă este necesar, dar nu și în aceasta," a adăugat el.

Cu toate acestea, noul comisar pentru forțele armate în parlamentul german, Henning Otte, a insistat într-o intervenție la televiziunea publică ARD că trupele trebuie să fie protejate de solicitări excesive, subliniind că introducerea serviciului militar obligatoriu ar putea deveni necesară.

Informatii preluate si adaptate din: Stirile PROTV
Etichete: Bundeswehr Germania NATO securitate serviciu militar obligatoriu
Autor: Paraschiv Dumitru