Fumul incendiilor din Canada a ajuns în Europa: datele Serviciului Copernicus

Fumul incendiilor din Canada a ajuns în Europa: datele Serviciului Copernicus

Degajările de fum provenind de la incendiile de pădure declanşate în provinciile canadiene Manitoba şi Saskatchewan au traversat Oceanul Atlantic, ajungând în Europa în ultimele zile. Previziunile anunţă un transport suplimentar de fum în această săptămână, conform Serviciului Copernicus pentru monitorizarea calităţii aerului (CAMS).

Sateliţii au observat un transport de fum, compus în principal din monoxid de carbon, deasupra Oceanului Atlantic. Un prim nor de fum, aflat la altitudine mare, a traversat regiunea mediteraneeană pe 18 şi 19 mai, ajungând în Grecia şi Mediterana Orientală.

Un al doilea nor de fum, mult mai semnificativ, a traversat Oceanul Atlantic în ultima săptămână din luna mai, ajungând în nord-vestul Europei pe 1 iunie. Alţi nori sunt prognozaţi să ajungă pe continent în zilele următoare, potrivit comunicatului CAMS.

Impactul fumului asupra calității aerului în Europa

În Europa, deplasarea preconizată a fumului nu ar trebui să aibă un impact semnificativ asupra calităţii aerului de la suprafaţă, deoarece astfel de episoade tind să se producă la altitudine mare, a subliniat Copernicus. Efectele tipice ale acestor episoade includ un cer mai tulbure şi apusuri de soare de culori roşii sau portocalii.

Manitoba, un stat din centrul Canadei, se confruntă cu cel mai grav debut al sezonului incendiilor din ultimii ani din cauza secetei, iar Saskatchewan (vest) a declarat la sfârşitul lunii mai starea de urgenţă, ordonând evacuarea a mii de locuitori. Până la începutul lunii iunie, datele arată că regiunile centrale din Canada s-au confruntat cu câteva săptămâni foarte intense în ceea ce priveşte emisiile de gaze cu efect de seră, a declarat Mark Parrington, director ştiinţific al CAMS.

Previziuni pentru sezonul incendiilor din Canada

Conform previziunilor autorităţilor canadiene, sezonul incendiilor de vegetaţie ar putea fi peste media normală în centrul şi vestul Canadei în iunie şi iulie, iar în luna august ar putea fi cu mult peste medie, în special din cauza secetei severe care s-a extins în mai multe locuri.

În alte regiuni ale lumii, CAMS precizează că ample incendii forestiere afectează districtul federal din Orientul Îndepărtat al Rusiei începând din aprilie, în special în estul lacului Baikal, provocând emisii de circa 35 de megatone de dioxid de carbon degajate în atmosferă.

Sursa stire:
Etichete: calitate aer Canada fumul incendiilor incendii monitorizare aer
Autor: Paraschiv Dumitru