FOMO 2025: Festivalul care a transformat Bucureștiul în capitala antreprenoriatului modern se încheie în stil grandios

FOMO 2025: Festivalul care a transformat Bucureștiul în capitala antreprenoriatului modern se încheie în stil grandios

Pirmă ediție a festivalului FOMO 2025, desfășurată între 21 și 25 mai, a reunit peste 2.000 de participanți, confirmându-se astfel statutul festivalului ca un reper european pentru fondatori, investitori, creatori și profesioniști care transformă ideile în realitate.

Pe cele cinci scene – Sala Palatului, Grădina Alhambra, Sala Luceafărul, Apollo 111 și Nook – s-au desfășurat conferințe, workshopuri, sesiuni de întrebări și răspunsuri, precum și dezbateri cu 70 de speakeri, dintre care 7 internaționali. Printre aceștia s-au numărat:

  • Steven Bartlett, creatorul The Diary of a CEO, care a purtat o conversație memorabilă despre vulnerabilitate, branding personal și viitorul inteligenței artificiale;
  • Sara Al Madani, antreprenoare din Emiratele Arabe Unite, care a discutat despre curajul de a construi cu autenticitate într-o lume standardizată;
  • Simon Squibb, fondator HelpBnk, care a provocat publicul să regândească noțiunea de antreprenoriat;
  • Daniel Priestley, autor și consultant, oferind o lecție clară despre cum vinzi doar după ce construiești piața și vizibilitatea;
  • Jason Derulo, care a abordat disciplina necesară pentru succesul în multiple industrii creative.

FOMO 2025 a avut un impact digital semnificativ: în ultimele 30 de zile, festivalul a generat un reach de peste 6 milioane în social media, iar conținutul oficial și postările participanților au devenit virale pe platforme precum Instagram, LinkedIn, TikTok și Facebook. În aceeași perioadă, platforma www.modernowners.com a înregistrat peste 30.000 de vizitatori unici, indicând că FOMO depășește granițele unui simplu eveniment, devenind o comunitate activă și permanent conectată.

„FOMO 2025 a demonstrat clar că în România există o comunitate vibrantă de oameni care aspiră la mai mult – mai mult sens, mai mult curaj, mai mult impact. Ne-am bucurat de peste 2.000 de participanți în fiecare zi, iar energia lor a depășit toate așteptările. Toți speakerii internaționali au exprimat surprinderea plăcută față de România, datorită oamenilor întâlniți aici, iar Ari Scott ne-a numit «o comoară ascunsă». Am avut chiar și participanți venind din Germania, Spania, Olanda, Marea Britanie și Republica Dominicană, care au găsit aici idei, conexiuni și validare. Pentru noi, FOMO nu este doar un festival – este începutul unei mișcări. Iar pentru 2026, abia așteptăm să ne așezăm la masă și să discutăm despre ce putem face în plus. Mă bucur enorm de impactul pe care l-a avut prima ediție, și, așa cum am spus la începutul proiectului, «nu poți face totul singur». Jos pălăria pentru întreaga echipă FOMO, oameni minunați care s-au implicat profund și au făcut FOMO așa cum a fost. Mulțumesc tuturor participanților pentru încredere. FOMO este despre ei și pentru ei.” a declarat Robert Graur, co-fondator FOMO – The Festival of Modern Owners.

Finalul ediției 2025 a fost pe măsura intensității trăite. Seara de duminică s-a încheiat cu o petrecere grandioasă la Grădina Alhambra, unde sute de persoane s-au adunat pentru a celebra o săptămână plină de idei, emoție și noi conexiuni.

Printre participanții la FOMO 2025 s-a aflat și Giles Portman, Ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, care a revenit la festival după ce a fost prezent și la conferința de presă ce a marcat lansarea oficială, cu două săptămâni în urmă. În cadrul evenimentului, ambasadorul a avut o discuție privată foarte interesantă cu Steven Bartlett despre oportunitățile extraordinare legate de inteligența artificială și tehnologie în România, descoperind totodată câteva dintre secretele succesului lui Steven.

Biletele pentru FOMO 2026 au fost deja puse în vânzare, iar reacția publicului a fost promptă: câteva sute de bilete s-au epuizat în primele ore.

FOMO nu este doar un eveniment. Este o comunitate în expansiune, un spațiu de întâlnire între energie antreprenorială, conținut de top și dorința de a construi viitorul, aici, în România.

Organizatorii pregătesc deja ediția din 2026, care va aduce pe scenă noi voci globale, formate inovatoare și mai multe oportunități de învățare, conectare și colaborare.

FOMO – The Festival Of Modern Owners este un eveniment prezentat de George, primul banking inteligent, o inovație BCR, și susținut de Aqua Carpatica, Regina Maria și Bog’Art.

Informatii preluate si adaptate din: Stirile PROTV
Etichete: 2026 antreprenoriat București comunitate eveniment festival FOMO inovație speakeri internaționali
Autor: Paraschiv Dumitru