În cadrul festivalului din Iași, copiii au avut ocazia să descopere nu doar științele, ci și artele, prin activități variate precum dansul, pictura și literatura, desfășurate în aer liber.
Fenomenele naturii și reacțiile chimice au fost prezentate într-un mod captivant, transformând lecțiile în jocuri interactive. Experimentele realizate de studenții de la Facultatea de Chimie au fost în centrul atenției, stârnind curiozitatea celor mici.
Analisa Ionescu, studentă, a declarat: „Reacția copiilor este foarte surprinsă. Ne bucurăm când vin și cer să afle și alte lucruri.”
O fetiță a spus: „Mi-a plăcut că a dispărut o culoare care era înainte.”
Unii dintre micii participanți par deja atrași de meseria de inginer. Un băiețel a povestit: „Am fost la lego.” Reporterul l-a întrebat: „Ce ai construit?” și băiețelul a răspuns: „Am construit un leagăn și apoi o bandă rulantă pe care am pus lucruri.”
Ateliere creative și artistice
Georgiana Leșu, muzeograf, a menționat: „Avem o gamă foarte variată de ateliere, pline de creativitate, de la dans, teatru, improvizație, până la arte și științe. Îi așteptăm pe copii să ni se alăture în această atmosferă vibrantă.”
Evenimentul, organizat de Muzeul Național al Literaturii Române, a inclus și un atelier de creație literară. Claudia Oprescu, scriitoare, a explicat: „Practic, inventăm povești și apoi le ilustrăm. Folosesc o trusă magică cu obiecte din casă, cu care copiii pot crea personaje, subliniind că imaginația este superputerea noastră.”
Copiii sunt așteptați și duminică în grădina Muzeului Vasile Pogor din Iași.