Familia Regală a României: Papa Francisc, un exemplu de credință și umanitate

Familia Regală a României: Papa Francisc, un exemplu de credință și umanitate

Majestatea Sa Custodele Coroanei și Principele Consort au aflat cu profundă tristețe vestea trecerii la cele veșnice a Sanctității Sale Papa Francisc. Acesta a plecat dintre noi în Lunea Albă, în a doua zi a sfintei sărbători de Paște. Papa Francisc a fost un model de credință, umanitate, dăruire și har pentru oameni din întreaga lume, indiferent de religia lor, mai ales pentru cei aflați în nevoie.

Suveranul Pontif a avut România în inima sa, un sentiment resimțit de fiecare dată când vorbea despre țara noastră sau despre oamenii ei. Majestatea Sa și Alteța Sa Regală păstrează vii în suflet și amintire fiecare dintre momentele petrecute alături de Papa Francisc, la București, Blaj și Vatican, clipe pline de candoare, modestie, generozitate și bunătate sufletească. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, a scris Familia Regală a României pe Facebook.

Papa Francisc a decedat luni dimineață la vârsta de 88 de ani, conform unui comunicat video emis de Vatican, conform AFP și Reuters.

Papa Francisc, primul lider latino-american al Bisericii Catolice, avea 88 de ani și recent supraviețuise unei duble pneumonii.

Cine a fost Papa Francisc

Papa Francisc, născut la Buenos Aires, Argentina, pe 17 decembrie 1936, ca Jorge Mario Bergoglio, a fost primul papă iezuit, primul papă din America, primul papă din emisfera sudică și primul papă născut sau crescut în afara Europei.

Liderul Bisericii Catolice a murit la vârsta de 88 de ani, în a doua zi de Paște, în reședința sa de la Vatican, Casa Santa Marta, conform Vatican News.

Papa Francisc a inaugurat o nouă eră de conducere a Bisericii Romano-Catolice în momentul în care a fost ales în 2013. Fiind primul papă din emisfera vestică și primul din America de Sud, acesta a adus numeroase reforme în biserică, având totodată reputația unei personalități caracterizate prin modestie și apropiere de oameni.

Realizările sale semnificative

Printre realizările sale notabile se numără enciclica papală Laudato si ("Slavă ție", 2015), care a abordat criza climatică și a susținut buna gestionare a mediului, eforturile sale de a promova unitatea între catolici, non-catolici și necreștini, precum și scuzele sale istorice pentru abuzurile comise de cler.

Până a fi ales papă, Bergoglio era o figură proeminentă în Argentina, dar rămăsese un simplu pastor, profund iubit de dioceza sa. Este cunoscut pentru călătoriile sale cu metroul și autobuzul în cei 15 ani de episcopat, afirmând: "Poporul meu este sărac și eu sunt unul dintre ei".

Sursa stire:
Etichete: Biserica Catolică credință dăruire enciclice Familia Regală a României istorie Papa Francisc reforme umanitate
Autor: Paraschiv Dumitru