Stocurile strategice menționate sunt dezvoltate nu doar în România, ci și în alte state membre, precum Finlanda, Franța și Polonia, în cadrul aceluiași mecanism european de protecție civilă.
Aceste resurse pot fi utilizate oriunde, la solicitarea Uniunii Europene, în sprijinul statelor aflate în dificultate, nefiind destinate unui context specific sau unui scenariu militar la granițele României.
În urma informațiilor apărute în spațiul public cu privire la achiziția unor containere de decontaminare și a interpretărilor eronate care au fost vehiculate, Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU) face următoarele precizări pentru o corectă informare a opiniei publice:
Achizițiile la care se face referire sunt realizate în cadrul unui proiect european de amploare, denumit „RescEU medical and CBRN stockpiles in Romania (RescEU-MED-CBRN-RO)”, finanțat prin programul rescEU, parte a Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene, și vizează dezvoltarea stocurilor strategice ale Comisiei Europene.
Scopul proiectului
Proiectul este coordonat de către Departamentul pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor Interne și implementat în parteneriat cu Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.
Potrivit sursei citate, scopul acestui proiect este dezvoltarea și consolidarea capacităților de răspuns la nivelul Uniunii Europene, în special pentru tipurile de evenimente CBRN (chimice, biologice, radiologice și nucleare), prin crearea unor rezerve strategice comune, care pot fi mobilizate rapid, la solicitarea Uniunii Europene, în sprijinul statelor afectate de o astfel de situație de urgență.
„Echipamentele ce vor fi achiziționate în cadrul proiectului includ o gamă variată de materiale tehnice, dispozitive medicale, medicamente și facilități de suport logistic, menite să asigure un nivel ridicat de autonomie operațională și o gestionare eficientă a stocurilor la nivelul Uniunii Europene”, menționează DSU.
Sursa citată precizează că achiziția containerelor de decontaminare pentru persoane face parte din capacitatea de rezervă a Uniunii Europene, dezvoltată pentru a răspunde oricărui tip de amenințare CBRN, indiferent de locul în care aceasta ar putea surveni în spațiul comunitar.
„Astfel de stocuri strategice sunt dezvoltate nu doar în România, ci și în alte state membre, precum Finlanda, Franța și Polonia, în cadrul aceluiași mecanism european de protecție civilă.
Aceste resurse pot fi utilizate oriunde, la solicitarea Uniunii Europene, în sprijinul statelor aflate în dificultate și nu sunt destinate unui context specific sau unui scenariu militar la granițele țării noastre”, subliniază DSU.
Departamentul pentru Situații de Urgență conchide că informațiile conform cărora aceste achiziții ar fi motivate de o presupusă pregătire pentru un conflict nuclear sau de extinderea conflictelor de la granița Uniunii Europene sunt eronate și nu reflectă obiectivele reale ale proiectului aflat în derulare la nivelul DSU.