Donald Trump a declarat miercuri că este convins că a ajuns la o „înțelegere cu Rusia” pentru a pune capăt conflictului din Ucraina, subliniind că acum este necesară o aprobată din partea președintelui ucrainean Volodimir Zelenski.
„Cred că am un acord cu Rusia”, a afirmat președintele Statelor Unite. „Trebuie să ajungem la o înțelegere cu Zelenski (...) însă acest lucru a fost mai dificil până acum”, a adăugat el în fața presei la Casa Albă.
Trump l-a criticat vehement miercuri pe omologul său ucrainean, Vlodimir Zelenski, acuzându-l de declarații „incendiare” referitoare la Crimeea anexată, în condițiile în care, în opinia sa, un acord cu Rusia este „foarte aproape”.
Ce ar prevedea acordul de pace
Rusia ar dori concesii din partea SUA față de Moscova, cum ar fi recunoașterea anexării Crimeei din 2014. Totuși, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că nu i-a fost prezentată o astfel de propunere și că țara sa nu poate accepta acest lucru.
Planul emergent dintre SUA și Rusia ar include o încetare a focului de-a lungul liniilor de front existente, iar Ucraina a indicat că ar putea accepta acest lucru, atâta timp cât nu ar trebui să recunoască ocupația rusă ca fiind permanentă sau legală, conform The Guardian.
Ucraina este dispusă să discute direct cu Moscova pentru a pune capăt invaziei ruse, a anunțat marți președintele ucrainean Volodimir Zelenski. Aceasta ar reprezenta o premieră de la începutul conflictului în 2022, dar doar după ce o încetare a focului va fi în vigoare.
Ulterior, Zelenski a solicitat miercuri un armistițiu „imediat, complet și necondiționat”. „Insistăm asupra unui armistițiu imediat, complet și necondiționat”, a declarat liderul ucrainean pe Telegram, reafirmând poziția sa exprimată cu o zi înainte, conform căreia negocierile de pace nu pot începe decât după anunțarea unei încetări a focului, informează AFP.
„Apărarea vieților trebuie să fie o prioritate absolută pentru toți partenerii”, a continuat Zelenski.