Katie Cooper, o tânără mamă în vârstă de 32 de ani din Marea Britanie, a mers la medic în urmă cu aproximativ șapte ani, pentru a-și îndepărta un mic pistrui de pe spatele urechii, conform Daily Mail.
Cu toate acestea, patru ani mai târziu, a observat o umflătură în același loc. Testele medicale au confirmat că era vorba despre melanom, cea mai periculoasă formă de cancer de piele, care se răspândește tot mai mult în rândul tinerilor britanici.
Deși melanomul are o rată de vindecare ridicată dacă este depistat la timp, boala a recidivat agresiv în cazul lui Katie. Medicii au extirpat imediat formațiunea și i-au asigurat că este vindecată.
Coșmarul reapare după șapte ani
Însă calvarul nu s-a încheiat aici. În martie 2025, la aproape șapte ani de la apariția pistruiului, Katie a început să resimtă dureri ciudate în corp. Întorcându-se dintr-o vacanță, medicii i-au spus că este probabil vorba despre „o viroză”.
În scurt timp, însă, starea ei s-a deteriorat, iar Katie nu a mai putut să se ridice din pat din cauza durerii intense. După cinci săptămâni fără îmbunătățiri, a fost supusă unor investigații amănunțite.
Analizele au arătat că melanomul recidivase și se răspândise în mod agresiv în tot corpul, afectând oasele, coloana vertebrală, ficatul, plămânii, peretele abdominal și ovarele.
„Este înfricoșător. Nu aveam nicio idee, credeam că sunt răcită. Ne-a luat complet prin surprindere”, a declarat Katie. „Când am aflat că boala s-a extins și în alte organe, am înțeles că urmează o luptă foarte grea.”
În stadiile 3 și 4, când cancerul se extinde la țesuturile și organele din apropiere, rata de supraviețuire scade la 66% și respectiv 27%. Katie urmează acum un tratament epuizant cu radioterapie și imunoterapie pentru a încetini evoluția bolii, care este considerată incurabilă.
O prietenă apropiată a menționat că medicii i-au comunicat lui Katie că, în cazul în care tratamentul nu dă rezultate, prognosticul ar putea fi de doar câteva luni. Totuși, dacă organismul ei răspunde la terapie, șansele de a trăi încă 10 ani ar putea ajunge la 60%.
„A acceptat că are cancer, dar atunci când se gândește la fiica ei de trei ani, Aurora, se emoționează profund. Speră să fie prezentă la toate momentele importante din viața ei”, a adăugat prietena.
Katie le transmite tuturor să efectueze investigații atunci când simt că ceva nu este în regulă.