Un studiu recent a scos la iveală o biserică veche de 1.500 de ani, situată lângă un lăcaș de cult zoroastrian în nordul Irakului, unde călugării creștini și adepții zoroastrismului conviețuiau fără conflicte. Această descoperire subliniază coexistența pașnică a religiei zoroastriene, care a fost oficială în timpul dinastiilor persane, cu alte credințe.
Echipa de arheologi, condusă de Alexander Tamm de la Universitatea Friedrich-Alexander din Erlangen-Nuremberg și Dirk Wicke de la Universitatea Goethe din Frankfurt, a investigat ruinele unui complex de clădiri numit Gird-î Kazhaw. Aici, au găsit dovezi arhitecturale care sugerează că structura a fost o biserică centrală a unei mănăstiri creștine datând din jurul anului 500 d.Hr. Aceasta reprezintă prima structură creștină descoperită în această zonă, considerată o „surpriză uriașă” de către cercetători.
Printre artefactele descoperite se numără și fragmente dintr-un ulcior mare, decorat cu o cruce creștină timpurie, un simbol rar utilizat înainte de legalizarea creștinismului de către Imperiul Roman în secolul al IV-lea.
De asemenea, mănăstirea se află foarte aproape de o fortificație persană, ceea ce sugerează că cele două comunități trăiau în armonie. În contextul istoric, creștinismul se răspândea în afara Imperiului Roman, iar în acele vremuri, rivalitatea dintre romani și persani se putea transforma în alianțe.
Într-o altă descoperire din Georgia, cercetătorii au identificat un sanctuar vechi de aproximativ 2.000 de ani, unde credințele zoroastriene erau amestecate cu tradiții locale. Aceasta ilustrează influența profundă a zoroastrismului în regiune, precum și toleranța sa față de alte culturi religioase.
Istoria zoroastrismului, care datează de 3.500 de ani, a cunoscut altădată o expansiune semnificativă, dar a suferit un declin major după cucerirea islamică din secolul al VII-lea. Astăzi, se estimează că mai sunt doar aproximativ 120.000 de practicanți ai acestei religii în întreaga lume.
