Focul lui Sumedru este o tradiție românească cu o istorie de peste 2000 de ani, celebrată în noaptea dintre 25 și 26 octombrie. Acest obicei ritualic are rolul de a alunga spiritele rele și de a pregăti comunitățile pentru venirea iernii.
Rădăcinile acestei tradiții sunt adânci, dinainte de creștinism, numele său provenind de la un personaj mitic numit Sumedru, considerat zeu al vegetației. Conform legendelor, Sumedru se transforma într-un porc, simbol al belșugului. Lemnul folosit pentru foc, de obicei din brad, reprezintă acest erou mitic care moare și renaște cu fiecare anotimp.
Pe lângă semnificația sa pagână, tradiția s-a integrat și în creștinism, fiind asociată cu sărbătoarea Sfântului Dumitru. Astfel, focul simbolizează căldura verii și marchează trecerea la sezonul rece. Obiceiul include arderea mărăcinilor și crengilor uscate, semnalând încheierea ciclului recoltelor de toamnă.
În seara ritualului, tinerii din sat se adună pentru a construi un foc mare, folosind lemnele și un trunchi de copac. Când se lasă întunericul, focul este aprins, acompaniat de strigăte de bucurie. În jurul acestuia se adună comunitatea, iar flăcările devin un loc de întâlnire și socializare.
Oamenii aduc alimente și băuturi, împărtășindu-le ca simbol al recunoștinței. La final, fiecare ia un cărbune aprins acasă, crezând că acesta le va aduce noroc și fertilitate. Tradițiile asociate cu focul includ săritul peste flăcări, considerat un semn de sănătate și noroc în dragoste pentru tinerii necăsătoriți.
Focul lui Sumedru este păstrat în special în satele din zonele montane și subcarpatice ale României, precum Argeș, Dâmbovița, Vâlcea și Brașov, unde ritualul continuă să aducă comunitățile împreună în fiecare an.
