Peștera Dâmbovicioara, situată la poalele Munților Piatra Craiului, se întinde pe o lungime de aproximativ 555 de metri, fiind una dintre cele mai importante atracții naturale din zonă. Aceasta se află între Rucăr și Bran, având acces facil prin Cheile Dâmbovicioarei.
Accesul se poate face din diverse direcții: din Pitești, drumul urmează DN73 până la Podu Dâmboviței, unde se virează la stânga pe DJ730, iar apoi pe DC22, parcurgând aproximativ 86 km în aproape 2 ore. Din Brașov, distanța este de 55 km, iar timpul de parcurs este de aproximativ 1 oră și jumătate. La intrarea în Parcul Național Piatra Craiului se percepe o taxă de 2 lei de persoană.
Pentru cei care preferă drumul pe jos, există un traseu de 4 km de la parc până la peșteră, care oferă priveliști spectaculoase ale versanților abrupți și ale Râului Dâmbovicioara.
Peștera Dâmbovicioara, deși modestă ca dimensiuni, are o galerie unică și puțin ramificată, cu lățimi de 3-4 metri și înălțimi de 4-5 metri. După 150 de metri de la intrare, galeria devine mai joasă, necesitând o înaintare aplecată. În interior, se află un horn de aproximativ 10 metri înălțime, iar galeria este uscată, deoarece pârâul care a modelat peștera a schimbat cursul.
Pe peretele sudic se poate observa montmilch, o formă de mineralizare cunoscută sub denumirea populară de „pieli de leopard”. Peștera beneficiază de iluminare electrică din 1980, ceea ce facilitează vizitarea acesteia, accesul fiind permis doar în prezența unui ghid.
Zona carstică din jurul Peșterii Dâmbovicioara este rezultatul eroziunii calcarelor de către râurile din apropiere, formând chei adânci și înguste. Cheile Dâmbovicioarei se întind pe aproximativ 2 km, oferind un habitat natural pentru diverse specii de plante și animale, deși fauna peșterii este limitată. De asemenea, au fost descoperite resturi fosile ale ursului de peșteră.
Peștera este învăluită în legende, una dintre ele fiind cea a pustnicului Pavel, care se spune că a locuit aici, având un altar format din coloane naturale. O altă legendă îi menționează pe haiducii Fulga și Budac, care foloseau peștera ca refugiu, împarțind bunurile obținute de la turiști copiilor nevoiași.
