Mititeii, un simbol culinar al României, sunt adesea oferta principală pentru străini, alături de sarmale și alte delicii locale. Însă, câți dintre noi știm cu adevărat de unde provin?
Acest preparat a început să fie cunoscut în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, fiind descris în scrieri celebre ca „cârnați fără piele”. De asemenea, termenul de „mititei” a fost popularizat de N.T. Orășanu, un client al hanului „La Iordache”, unde acest preparat era servit.
O altă poveste legată de origine se referă la hanul „La Iordache”, unde, din lipsă de învelișuri pentru cârnați, a fost inventat acest tip de cârnați mici, fără piele.
Prima mențiune documentată a mititeilor datează din 1902, la restaurantul Caru' cu bere din București, unde aceștia erau preparați din carne de vită. De-a lungul timpului, s-a stabilit ca rețeta să conțină un anumit procent de bicarbonat de sodiu.
Istoricii sugerează că micul românesc are rădăcini otomane, fiind o adaptare a preparatelor turcești, cu influențe în bucătăriile altor țări balcanice. Totuși, rețetele variază, iar compoziția micilor românești a evoluat, incluzând condimente precum usturoi, și o combinație de carne de vită și porc.
Statisticile arată că românii consumă anual între 200-250 milioane de mici, ceea ce se traduce în aproximativ 20.000 tone de carne. Cererea a crescut semnificativ, în special în perioada minivacanței de 1 Mai, cu o estimare de 1.500 tone produse.
În ceea ce privește valorile nutriționale, micii sunt considerați bogați în calorii, având între 170 și 200 de calorii pentru un mic de 80 de grame, în funcție de ingrediente și modalitatea de preparare.
Rețeta tradițională de mici include carne de vită și porc, usturoi și bicarbonat de sodiu, cu un amestec de condimente. Astfel, mititeii continuă să fie un preparat emblematic, îndrăgit de români, consumat frecvent la grătare, adesea acompaniat de muștar și pâine.
