Ministerul Energiei a anunțat măsura de oprire controlată a Reactorului 1 de la Cernavodă, având în vedere scăderea debitului Dunării la circa 1.630 mc/s. Această decizie a fost luată în scop preventiv, pentru a proteja pompele de răcire ale centralei. O eventuală defecțiune a acestora ar putea necesita reparații complexe, cu o durată estimată de până la un an.
Premierul Ilie Bolojan, în calitate de ministru interimar al Energiei, a participat la o întâlnire de urgență pentru a evalua impactul asupra Sistemului Energetic Național. Se estimează că vârful de consum din această săptămână va atinge aproximativ 7.300 MW, cu 700 MW mai puțin decât în săptămânile anterioare, în contextul concediilor.
Produția internă de energie este estimată între 4.000 și 4.300 MW, iar restul necesar va fi acoperit prin importuri, fără riscuri pentru consumatori. Ministerul a subliniat că tarifele consumatorilor casnici nu vor crește, având contracte pe termen lung cu preț stabilit.
În plus, Ministerul Energiei a anunțat că, după validarea de către ANRE, noi capacități energetice de 324 MW sunt pregătite pentru intrarea în exploatare comercială. Acestea includ atât capacități de stocare, cât și surse regenerabile de energie, cum ar fi energia solară și eoliană.
Instituțiile din domeniul energetic vor continua să monitorizeze situația pieței și a capacităților de producție, fiind pregătite să implementeze măsuri pentru asigurarea stabilității sistemului energetic național.








