Mâncărimea este o senzație extrem de deranjantă, greu de ignorat. Spre deosebire de o durere fizică, mâncărimea este o senzație care ne determină să căutăm imediat o soluție, iar cercetările recente sugerează că acest reflex are rădăcini adânci în evoluția noastră.
Cercetătorii au descoperit că mâncărimea este transmisă de neuroni specifici. Aceasta a fost interpretată inițial ca un mecanism de apărare, ajutând mamiferele să se protejeze de agenți patogeni și substanțe nocive din mediu. De asemenea, există și un aspect psihologic al mâncărimii, care rămâne incomplet înțeles.
Un studiu din 2011 realizat de Gil Yosipovitch a arătat că vizionarea altor persoane care se scarpină poate provoca o creștere a senzației de mâncărime, în special în rândul celor cu dermatită atopică. Aproximativ 82% dintre participanți au raportat o amplificare a senzației după ce au văzut videoclipuri cu persoane care se scarpină.
Acest fenomen nu este limitat doar la oameni. Yosipovitch a demonstrat că maimuțele rhesus adoptă un comportament similar, scărpinându-se când observă alte maimuțe în același act. Aceasta sugerează că mâncărimea contagioasă este o reacție comună între specii.
Există dovezi că atât oamenii, cât și alte mamifere sunt programați să evite persoanele care se scarpină, pentru a se proteja de posibile infecții. Brian Kim, clinician și neuroimunolog, a observat că șoarecii se îndepărtează instinctiv de alții care se scarpină, dar se apropie de cei care suferă.
Acest comportament poate fi explicat printr-o perspectivă evoluționistă. Mâncărimea ar putea fi un mecanism de apărare împotriva paraziților, iar scărpinatul poate oferi o anumită protecție împotriva infecțiilor. De exemplu, în căminele de bătrâni, unde mișcarea este limitată, apar frecvent epidemii de scabie.
Cu toate acestea, persoanele care suferă de mâncărime cronică pot experimenta sentimente de rușine și stigmatizare. Stresul exacerbează această senzație, creând un ciclu vicios de mâncărime și anxietate. Yosipovitch afirmă că a cere cuiva să nu se mai scarpine este similar cu a-i cere să nu mai caște, fiindcă este un reflex natural.
Întrebarea rămâne: de ce este atât de tentant să ne scărpinăm? O teorie sugerează că acest act trimite semnale de durere către creier, distrăgând atenția de la senzația de mâncărime. Scărpinatul eliberează, de asemenea, serotonină, ceea ce poate crea o senzație plăcută.
Totuși, motivele exacte ale acestei plăceri rămân complexe și nu sunt pe deplin înțelese. Specialiștii în neuroștiințe continuă să investigheze legătura dintre mâncărime și plăcere, cu scopul de a dezvolta terapii eficiente pentru cei afectați de mâncărimea cronică.
