Curtea de Conturi efectuează verificări la MIPE: Recuperarea primelor necuvenite de 1,8 milioane de lei

Curtea de Conturi efectuează verificări la MIPE: Recuperarea primelor necuvenite de 1,8 milioane de lei

În contextul auditării situațiilor financiare pentru anul 2023 la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), Curtea de Conturi a emis o opinie cu rezerve și a înaintat ministerului o serie de recomandări destinate remedierii erorilor identificate la nivelul soldurilor și tranzacțiilor, precum și diminuării riscurilor.

Astfel, Curtea a solicitat MIPE o analiză a măsurii de susținere referitoare la acordarea primelor de carieră didactică și a primelor de carieră profesională, în scopul efectuării corecțiilor contabile, dar și pentru recuperarea primelor în valoare de 1.814.000 lei, care au fost acordate necuvenit”, a anunțat marți Curtea de Conturi, într-un comunicat de presă.

În perioada la care se referă comunicatul transmis de Curtea de Conturi, la conducerea MIPE se afla Marcel-Ioan Boloș, din partea PNL, și Adrian Câciu, din partea PSD. Marcel-Ioan Boloș a ocupat această funcție până în iunie 2023, după care ministerul a fost condus de Adrian Câciu.

Potrivit documentului citat, auditorii au constatat că au fost majorate creanțele din fonduri europene nerambursabile cu suma de 316.506.400 lei, reprezentând 80% din totalul plăților efectuate în cadrul Programului Educație și Ocupare Didactic pentru primele de carieră și primele profesionale. Aceste sume au fost evidențiate eronat ca fiind de primit de la Comisia Europeană, în condițiile în care nu există o decizie de finanțare din fonduri externe nerambursabile pentru aceste măsuri de sprijin.

”Auditul financiar a subliniat necesitatea unui efort susținut la nivelul ministerului pentru realizarea analizelor asupra creanțelor înregistrate, precum și necesitatea implementării unor politici pentru constituirea unor instrumente financiare (datorii contingente sau provizioane) necesare acoperirii cheltuielilor anticipate și previzibile, generate de obligațiile rezultate din litigiile în care MIPE este parte”, adaugă Curtea de Conturi.

Instituția menționează că „au existat cazuri în care a fost necesară suplimentarea semnificativă a bugetului MIPE pentru plata unor despăgubiri, ca urmare a soluționării unor litigii în defavoarea ministerului”.

„Curtea de Conturi a constatat că, deși ministerul nu a efectuat analize pentru a stabili situația reală a debitelor și pentru a determina dacă au fost epuizate toate căile legale de recuperare, acesta a menținut în evidența contabilă creanțe în valoare de 90.098.455 lei, aferente unor societăți comerciale radiate. Aceste creanțe nu au fost analizate cu ocazia inventarierilor anuale, ceea ce a avut repercusiuni asupra propagării erorilor în fiecare exercițiu financiar și a majorării riscului de prescriere a dreptului la acțiune”, subliniază Curtea de Conturi.

Instituția a identificat, de asemenea, anumite vulnerabilități ale sistemului de control intern managerial, pe care le-a transmis conducerii ministerului pentru remediere.

„Un aspect pozitiv identificat de către Curtea de Conturi este preocuparea la nivelul conducerii pentru procedurarea activităților care implică tranzacții din fonduri europene. Totuși, este necesar un efort susținut de monitorizare a implementării procedurilor conform cerințelor, pentru a evita expunerea entității la riscuri semnificative”, a mai transmis Curtea de Conturi.

Sursa stire:
Etichete: audit Curtea de Conturi erori contabile fonduri europene MIPE prime recomandări recuperare
Autor: Paraschiv Dumitru