În ianuarie 1992, un incident maritim neașteptat a dus la pierderea a 28.800 de jucării de plastic în Pacific. Aceste jucării, incluzând rațe galbene și broaște țestoase, au plutit pe distanțe mari, ajungând în locuri diverse, de la Alaska până la Scoția.
Cercetătorii au folosit această oportunitate pentru a îmbunătăți modelele de simulare a curenților oceanici. Observarea deplasării acestor obiecte a oferit date valoroase despre modul în care deșeurile marine pot călători prin oceane, arătând că, de fapt, curenții oceanici formează o rețea complexă care leagă diferite regiuni ale globului.
Incidentul a avut loc când nava Ever Laurel, în timpul unei furtuni, a pierdut un container care conținea jucăriile menționate. Acestea, fiind etanșe, au plutit timp îndelungat, ceea ce a permis cercetătorilor să le urmărească. În câteva luni, jucăriile au fost descoperite pe coasta Alaskăi, iar ulterior, pe litoralul altor țări.
Oceanograful Curtis C. Ebbesmeyer a coordonat o echipă care a strâns informații despre jucăriile găsite, iar un tată și fiul din Sitka, Alaska, au început să documenteze sistematic locația și data în care au găsit aceste obiecte. În perioada 1993-2004, au reușit să colecteze și să expună 111 jucării, iar numărul acestora a crescut ulterior.
Simulările realizate de cercetători au arătat că jucăriile ar fi putut parcurge un circuit complet al girului oceanic în aproximativ trei ani. Unele dintre ele au ajuns în Oceanul Arctic, unde ar fi putut rămâne prinse în gheață și, în cele din urmă, eliberate în Atlanticul de Nord.
Acest studiu a subliniat impactul pe care deșeurile marine îl au asupra mediului și a arătat cât de departe pot ajunge acestea de sursa lor inițială. Jucăriile au devenit astfel un simbol al modului în care obiectele plutitoare pot călători mii de kilometri prin ocean, oferind cercetătorilor informații esențiale despre curenții oceanici.
