În România, premierul interimar, Ilie Bolojan, a subliniat o problemă gravă: deși țara are cei mai mulți absolvenți de medicină din Europa, deficitul de personal medical este alarmant, în special în orașele mici. Bolojan a menționat că, în fiecare an, se formează aproximativ 7.000 de medici, dar mai puțin de 50% dintre aceștia rămân în sistemul de sănătate public.
Potrivit acestuia, din numărul total de absolvenți, aproximativ 1.000-1.500 se angajează efectiv în sistemul public de sănătate, generând o discrepanță semnificativă între cerere și ofertă.
Octavian Crețu, rector la Universitatea de Medicină și Farmacie din Timișoara, a adăugat că printre studenți sunt și câteva mii de străini care vin să studieze în România, ceea ce contribuie la creșterea numărului de absolvenți.
Ministrul Educației, Mihai Dimian, a recunoscut că există o școlarizare excesivă în universități, iar acest lucru devine problematic în etapele ulterioare, cum ar fi rezidențiatul, unde costurile sunt suportate de stat.
Pe de altă parte, ministrul interimar al sănătății, Cseke Attila, a propus o reorganizare a programului de rezidențiat, inspirată din modele internaționale, pentru a răspunde mai bine nevoilor sistemului.
Un raport recent OECD a evidențiat că, deși România și-a extins capacitatea de formare medicală, nu reușește să mențină medicii în sistemul public și nu îi distribuie eficient în zonele cu deficit. Majoritatea medicilor activează în orașe mari, lăsând comunitățile rurale fără acces la servicii medicale adecvate.
Directorul UBB, Marius Ungureanu, a subliniat că România nu dispune de un sistem eficient de planificare a resurselor umane în domeniul sănătății, ceea ce complică integrarea absolvenților în sistemul sanitar la finalul studiilor.
În ciuda existenței unei strategii naționale pentru resurse umane în sănătate, aceasta rămâne în mare parte neimplementată.
