Cristina Neagu: „Pentru mine, această distincție înseamnă enorm de mult. Sunt extrem de onorată și recunoscătoare, deoarece reprezintă recunoașterea întregii munci depuse în cei 25 de ani de carieră, o viață întreagă, care a fost cu adevărat valoroasă. Mă simt mândră și, din nou, foarte recunoscătoare că am ajuns să trăiesc această zi.”
Cristina Neagu este singura handbalistă din istorie care a fost desemnată de patru ori cea mai bună jucătoare a anului de către Federația Internațională de Handbal.
Alertele din lumea sportului
La 36 de ani, Neagu se pregătește să încheie o carieră impresionantă, în care a câștigat numeroase titluri, inclusiv trofeul Ligii Campionilor în 2015.
În anul anterior, Cristina Neagu și-a anunțat retragerea, iar acum se pregătește pentru meciul său de retragere, programat pe 8 iunie, care va fi transmis în direct pe Pro TV de la ora 16:00.
Vizibil emoționată după ceremonie, Cristina Neagu a îndemnat românii să participe activ la vot și să voteze responsabil în duminica alegerilor.
#ThanksCN8 - Un apel de recunoștință pentru simbolul excelenței în handbal, Cristina Neagu, care a scris istorie cu fiecare gol marcat.