Cristian Tudor Popescu despre apelul lui George Simion la proteste: Duceți-vă voi, legiunea mea de fraieri

Cristian Tudor Popescu despre apelul lui George Simion la proteste: Duceți-vă voi, legiunea mea de fraieri

Gazetarul Cristian Tudor Popescu a comentat recent declarațiile politicianului George Simion, pe care l-a numit „un staroste de grupări sălbatice”, evidențiind că acesta își trimite „legiunea de fraieri” în stradă, „probabil pentru a fi arestați”.

Popescu subliniază că George Simion este „el însuși autor de nenumărate violențe și amenințări cu moartea”, dar că în acest moment preferă să stea „la scuteală”, deoarece îi este „prea frică” de posibila arestare.

Mesajul complet al lui Cristian Tudor Popescu

„Căpitanul (r) Simion la scuteală”

„Așa ceva nu cred că am mai auzit vreodată. George Simion le spune susținătorilor săi să năvălească în stradă la depunerea jurământului prezidențial de către cel care l-a învins cu aproape 1 milion de voturi diferență, domnul Nicușor Dan. El însă comunică că va sta la scuteală, deoarece... îi este frică de arestare!”

„Deci: un staroste de grupări sălbatice, el însuși autor de nenumărate violențe și amenințări cu moartea, George Simion nu participă la răscoale de stradă, în schimb își trimite haita la... la ce? Păi, probabil, să fie arestați.”

„Carevasăzică, duceți-vă voi, legiunea mea de fraieri, „muriți cu ei de gât”, că pentru mine, căpitanul vostru, e prea periculos.”

Într-un mesaj postat pe Facebook vineri seara, George Simion a îndemnat susținătorii să iasă la „proteste pașnice”, însă a menționat că nu va participa, subliniind că „vor folosi acest lucru pentru a mă aresta”.

Informatii preluate si adaptate din: Stirile PROTV
Etichete: comentarii Cristian Tudor Popescu George Simion politică proteste
Autor: Paraschiv Dumitru