Un studiu realizat pe parcursul unui an a relevat prezența microplasticelor în 90% din exemplarele de șprot și rapană, precum și în 66% din midii, indicând o contaminare semnificativă a faunei marine. Aceste particule ajung, astfel, în alimentația umană.
Fibra de plastic, cu o lungime de 4 milimetri, a fost identificată în special în șprot, specie cu cel mai mare procent de contaminare. Andreea Ciucă, asistent de cercetare la INCDM, a declarat: "La midii, aproximativ 67% din exemplarele analizate au conținut microplastice, iar 93% dintre șproturi au fost de asemenea contaminate".
Florin Timofte, directorul INCDM Constanța, a subliniat gravitatea situației: "Concluziile sunt alarmante, iar problema se agravează. Am identificat toate tipurile de plastic, inclusiv polipropilenă și polietilenă, sub formă de fibre și particule, variind de la câțiva microni până la 5 milimetri în lungime". Aceasta este prima dată când cercetătorii din Constanța au studiat aceste specii în laborator, iar având în vedere nivelul ridicat de microplastic, se vor extinde evaluările și la alte specii marine.
Alte cercetări efectuate pe litoral au descoperit, de asemenea, microplastice în scrumbie. Iulian Pojar, cercetător la Geoecomar, a menționat: "Nu am găsit nicio probă de pește fără microplastice. Am realizat analize atât pe tractul digestiv, cât și pe branhii, identificând între 14-15 particule pe individ".
Ecologiștii care monitorizează plajele au evidențiat că plasticul reprezintă cel mai frecvent tip de deșeu. Angi Paiu, biolog din cadrul ONG-ului Mare Nostrum, a afirmat că plasticul constituie între 80 și 85% din totalul deșeurilor înregistrate, cu un procent similar observat în sesiunea din toamnă.
Biologii au avertizat că, pe măsură ce se acumulează, microplasticele devin din ce în ce mai prezente, mai ales în speciile care se hrănesc prin filtrare, precum midiile. Răzvan Popescu Mirceni a adăugat: "Chiar dacă ne ferim de surse de hrană din mare, microplasticele ajung inevitabil în organismul nostru".
Specialiștii estimează că plasticul se descompune între 200 și 400 de ani, ceea ce face ca problema să fie una de lungă durată.
