Rezultatele primului tur al alegerilor prezidențiale din 2025 indică faptul că George Simion se va confrunta cu Nicușor Dan în turul al doilea al scrutinului, programat pentru 18 mai.
George Simion, născut pe 21 septembrie 1986 în Focșani, este co-fondatorul și liderul partidului Alianța pentru Unirea Românilor (AUR), candidând la alegerile prezidențiale din 2025.
Cine este George Simion?
George Simion a devenit rapid una dintre cele mai controversate figuri politice din România contemporană. Parcursul său, de la activist pentru unirea cu Republica Moldova la parlamentar și candidat prezidențial, este marcat de controverse și un stil politic neconvențional.
Origini și educație
Provenind dintr-o familie modestă, Simion a absolvit Colegiul Național "Gheorghe Lazăr" din București în 2005 și Facultatea de Administrație și Afaceri a Universității București în 2008. Ulterior, a finalizat un program de masterat la Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iași în 2010, cu o cercetare despre "Crimele comunismului".
Activismul unionist
Simion și-a început activitatea civică la doar 20 de ani, organizând proteste în sprijinul elevilor români din Republica Moldova. În 2012, a coordonat un marș comemorativ la Chișinău cu 7.000 de participanți, marcând 200 de ani de la anexarea Basarabiei de către Imperiul Țarist. A fondat platforma "Acțiunea 2012", militând pentru reunificarea României cu Basarabia.
Activismul său i-a adus interdicții repetate de a intra în Republica Moldova, prima fiind emisă în 2014. În 2024, a primit încă 5 ani de interdicție, premierul moldovean Dorin Recean declarând că Simion "face parte din efortul de destabilizare a statului". De asemenea, conform declarațiilor fostului premier Marcel Ciolacu, Simion ar avea interdicție și în Ucraina.
Intrarea în politică
În 2019, Simion a candidt independent la alegerile europarlamentare, obținând doar 1,21% din voturi. În același an, a fondat AUR, partid care a surprins la alegerile parlamentare din 2020, intrând în Parlament cu un discurs naționalist, conservator și anti-restricții în perioada pandemiei de COVID-19.
AUR a exploatat nemulțumirea populară față de restricțiile sanitare și a folosit intensiv rețelele sociale pentru a-și promova mesajele. Partidul a organizat proteste anti-mască și a susținut continuarea pelerinajelor religioase în timpul pandemiei.
În martie 2022, Simion a fost ales președinte unic al AUR și, deși inițial a declarat că nu va candida la președinție în 2024, a anunțat oficial candidatura în iunie 2024.
Controversele lui George Simion
Cariera lui Simion este marcată de numeroase controverse și incidente:
- A fost implicat în multiple altercații verbale și fizice în Parlament, cel mai notabil cu fostul ministru al Energiei, Virgil Popescu, pe care l-a numit "hoț" și l-a prins de ceafă în timpul unei ședințe.
- A avut un schimb de replici vulgare cu Diana Șoșoacă, când i-a spus: "Te agresez sexual, scroafo".
- A fost implicat într-un scandal cu jandarmii la 3 dimineața, fiind dus la secție pentru că ar fi condus fără permis.
- A recunoscut într-un podcast că a făcut evaziune fiscală când deținea o afacere.
- A fost acuzat că l-ar fi ajutat pe Silvestru Șoșoacă să falsifice semnături pentru europarlamentare.
- AUR a publicat o "listă neagră" a presei din România, demers asumat de Simion.
Alegerile prezidențiale 2024-2025
Contextul candidaturii lui Simion este marcat de anularea primului tur al alegerilor prezidențiale din noiembrie 2024 de către Curtea Constituțională. Inițial, turul doi ar fi trebuit să aibă loc pe 8 decembrie 2024 între Călin Georgescu și Elena Lasconi.
După invalidarea candidaturii lui Georgescu de către BEC și ulterior CCR, George Simion și-a anunțat candidatura oficială la alegerile prezidențiale reprogramate, fiind susținut și de Partidul Oamenilor Tineri (POT).
Cine l-a votat pe George Simion?
În primul tur al alegerilor prezidențiale din 4 mai 2025, George Simion a obținut 3.862.761 de voturi (40,96 %), dintre care 587.190 au fost exprimate în străinătate. Spre comparație, Nicușor Dan a obținut 1.979.767 voturi (20,99 %), dintre care 247.388 în străinătate.
George Simion a obținut voturi majoritare în 36 de regiuni din România, iar primele trei sunt:
- Tulcea: 51,19 %
- Gorj: 49,54 %
- Suceava: 48,55 %
În străinătate, Simion a obținut 40,96 % din voturile valabil exprimate, cu voturi majoritare în 22 de regiuni, în comparație cu Nicușor Dan, care a obținut 20,99 % din voturi în 68 de regiuni.
George Simion a avut cele mai multe voturi în țările din Europa, în timp ce Nicușor Dan a obținut voturi din SUA, Canada, Australia, Africa și America Latină.
Viața personală
George Simion s-a căsătorit cu Ilinca Munteanu, absolventă a Facultății de Drept, într-o ceremonie amplu mediatizată organizată în stil tradițional în Vâlcea. Nunta a fost deschisă publicului larg și marcată de incidente, inclusiv o amenințare cu bombă la hotelul mirilor.
Pe 24 aprilie 2024, cuplul a devenit părinții unui băiat numit Radu.
Programul politic
"Planul Simion" pentru prezidențiale cuprinde 200 de puncte, printre care:
- Reducerea numărului de parlamentari la 300
- Un guvern cu doar 12 ministere și maximum 50 de secretari de stat
- Tăierea ajutoarelor sociale pentru persoanele apte de muncă
- Reducerea taxării muncii
- "Împroprietărirea românilor" cu locuințe la prețul de 35.000 euro
- Refinanțarea creditelor cu dobândă zero
Averea declarată
Conform declarației de avere, Simion nu deține terenuri, clădiri sau mașini. În 2023, a câștigat 137.000 lei din indemnizația de deputat, iar soția sa a câștigat 8.250 lei pe an ca profesor. Locuiește într-un apartament de 44,66 metri pătrați deținut de soția sa.