Evenimentul coincide cu aniversarea de naștere a lui Donald Trump, conform agenției AFP.
Pe 14 iunie, președintele republican intenționează să organizeze o manifestare de amploare.
Alegeri 2025
07:05 - Ședință CCR pentru validarea alegerilor prezidențiale. Victoria lui Nicușor Dan, contestată de George Simion.
13:13 - Reacția STS la acuzațiile de fraudă la alegerile prezidențiale. Mecanismul de procesare al votului, explicat pas cu pas.
12:03 - George Simion a contestat la CCR rezultatul alegerilor prezidențiale, după o serie de acuzații nefondate.
09:24 - Noi reacții din SUA după alegerea lui Nicușor Dan ca președinte. Mesajul transmis de șase senatori.
Detalii despre paradă
În ziua în care va împlini 79 de ani, vor defila zeci de tancuri, inclusiv 28 de M1A1 Abrams, 28 de vehicule de luptă Bradley și 50 de elicoptere de luptă, conform declarațiilor purtătorului de cuvânt al armatei, Steve Warren.
Costul total al paradei, care va include un spectacol de artificii „spectaculos”, este estimat la 45 de milioane de dolari. Scopul acesteia este de a „povesti istoria armatei americane”, a subliniat purtătorul de cuvânt.
„Va începe cu Războiul de Independență și va trece prin principalele conflicte, culminând cu zilele noastre”, a adăugat el.
În aceeași zi, sunt planificate manifestații împotriva paradei, criticate ca fiind o demonstrație specifică unui regim autoritar.
Primarul Washingtonului și-a exprimat îngrijorarea cu privire la prezența tancurilor, afirmând că „nu ar fi bine” să le vedem circulând pe străzile capitalei. „Dacă se folosesc tancuri militare, ar trebui să primim și milioane de dolari pentru repararea drumurilor”, a declarat Muriel Bowser.
Armata a anunțat că va utiliza plăci metalice pentru a proteja străzile și că își va asuma responsabilitatea pentru orice daune posibile.
La finalul paradei, parașutiști ai armatei îi vor înmâna un drapel american lui Donald Trump, președinte și șef al forțelor armate.
În timpul primului său mandat, președintele american a apreciat spectacolul oferit de parada din 14 iulie de la Paris, la care a fost invitat de omologul său francez, Emmanuel Macron, în 2017, conform Agerpres.
Ultima mare paradă militară din Statele Unite a avut loc în 1991 la Washington pentru a sărbători sfârșitul Războiului din Golf.