În timp ce în România adoptarea monedei euro pare un obiectiv tot mai îndepărtat, în Bulgaria, trecerea la moneda unică europeană ar putea deveni realitate în curând, dar și un motiv de dispută politică. Președintele Rumen Radev a solicitat organizarea unui referendum pe această temă, o propunere criticată de premierul Rosen Jeliazkov, conform surselor de la bnr.bg.
Cu mai puțin de o lună înainte de publicarea rapoartelor de convergență privind pregătirea Bulgariei de a adera la zona euro începând cu anul viitor, șeful statului și-a anunțat intenția de a solicita un referendum. El a argumentat că există o diviziune nu doar între partidele politice, ci și între experți și cetățeni pe această temă.
Declarațiile președintelui
„În calitate de președinte, sunt convins că introducerea monedei unice europene trebuie să se facă cu un consens național convingător, cu convingerea interioară a poporului și nu cu un dispreț față de voința acestuia”, a transmis Radev.
„Bulgaria şi-a ales de mult timp calea europeană de dezvoltare, asumându-şi obligaţia de a participa la uniunea monetară prin ratificarea Tratatului de aderare. Parlamentul, ales în mod legitim de cetăţenii bulgari, a adoptat toate deciziile necesare pentru aderarea la zona euro. Curtea Constituțională s-a pronunțat clar în 2024 că organizarea unui referendum privind adoptarea monedei euro este neconstituţională. Faptul că ţara noastră este pregătită să adere la zona euro reiese din rapoartele de convergenţă ale Comisiei Europene și Băncii Centrale Europene”, a adăugat premierul.
Aderarea României la euro
România, pe de altă parte, nu îndeplinește condițiile necesare pentru adoptarea monedei euro. Comisia Europeană a transmis în iulie 2024 că Bulgaria se află în cea mai bună poziție dintre statele care doresc să introducă moneda europeană, alături de Cehia, Ungaria, Polonia și Suedia.
În contrast, România nu îndeplineşte condiţiile pentru adoptarea euro, conform concluziilor Comisiei Europene, care a evaluat compatibilitatea juridică și îndeplinirea criteriilor de convergență. Acestea sunt cele șase state membre din afara zonei euro care s-au angajat din punct de vedere juridic să adopte moneda euro.
În ciuda eforturilor, situația nu s-a îmbunătățit semnificativ în ultimele luni. Deficitul bugetar a depășit limitele asumate de Guvern, iar inflația ridicată și volatilitatea cursului valutar, care recent a depășit pragul psihologic de 5 lei, complică și mai mult perspectiva aderării.
„Banca Națională nu consideră că, în prezent, obiectivul de a trece la zona euro este fezabil. Totul depinde de politicile corecte care trebuie adoptate pentru a reduce deficitul public spre 3%. Dacă acest lucru se poate realiza în următorii ani, atunci putem discuta despre o posibilă trecere la euro”, a explicat Mugur Isărescu în octombrie 2024.