Bărbat din București decedat în timpul unei drumeții în Masivul Postăvarul, dosar penal deschis

Un bărbat din București a decedat în timpul unei drumeții în Masivul Postăvarul, iar autoritățile au deschis un dosar penal pentru a investiga circumstanțele incidentului.

Bărbat din București decedat în timpul unei drumeții în Masivul Postăvarul, dosar penal deschis
Foto: cottonbro studio

Potrivit unei informări transmise de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ), cauza decesului va fi stabilită în urma efectuării necropsiei în cadrul Serviciului de Medicină Legală Brașov.

Polițiștii din stațiunea Poiana Brașov au fost sesizați, în jurul orei 20:00, de către reprezentanții Salvamont Poiana Brașov cu privire la decesul unei persoane în Masivul Postăvarul.

"Față de aspectele semnalate, a fost constituită o echipă operativă, care s-a deplasat în zona indicată, respectiv pe poteca montană numită 'Drumul Roșu - Kanzel' din stațiune, unde a fost găsită o persoană fără semne vitale. Persoana decedată a fost identificată ca fiind un bărbat în vârstă de 49 de ani, domiciliat în municipiul București, care, anterior survenirii decesului, ar fi relatat persoanelor cu care se deplasa pe o potecă montană că nu se simte bine", a precizat IPJ Brașov.

Polițiștii brașoveni au deschis un dosar penal în acest caz, în cadrul căruia se efectuează cercetări.

Distribuie: Facebook WhatsApp X

Curs valutar

1 CHF5.7280 lei

1 EUR5.3414 lei

1 GBP6.3029 lei

1 USD4.7612 lei

Curs BNR valabil 9 octombrie 2026