Un bărbat din Italia a fost concediat după ce a refuzat să lucreze sâmbăta, deși acest lucru nu era stipulat în contractul său de muncă. Instanța a considerat că măsura angajatorului a fost nejustificată și a dispus reintegrarea acestuia.
Bărbatul, angajat pe 2 aprilie 2025, avea un contract de muncă care prevedea 40 de ore de lucru pe săptămână, de luni până vineri, pe șantiere din regiunile Florența și Pistoia. La scurt timp după angajare, pe 16 mai 2025, a primit o scrisoare de concediere, datată cu o lună înainte, motivată prin „finalizarea iminentă a lucrărilor” pe șantiere.
Angajatul a contestat concedierea în instanță, afirmând că adevăratul motiv a fost refuzul său de a lucra în zilele de sâmbătă, lucru care nu făcea parte din obligațiile contractuale. Ca probă, el a prezentat o înregistrare audio a unei discuții cu proprietarul companiei, în care acesta îi spunea: „Eu sunt cel care decide aici, noi lucrăm sâmbăta. Tu nu ai venit la muncă sâmbătă. Contractul nu mai există.”
Judecătorul Carlo Chiriaco a decis că concedierea a fost ilegală, ordonând reintegrarea bărbatului și acordându-i despăgubiri echivalente cu 12 salarii lunare, plus cheltuieli de judecată de aproximativ 4.600 de euro. Instanța a subliniat că motivul invocat de angajator a fost prea vag și nefondat pentru a justifica concedierea.









