Agenția Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de instabilitate atmosferică pentru vineri, 22 august, cu fenomene severe prognozate în mai multe județe din țară.
Cod Galben de instabilitate atmosferică este valabil între orele 12:00 și 21:00, afectând zone precum nordul Crișanei, Maramureș, Transilvania, Oltenia, Moldova, Muntenia și Dobrogea.
Se așteaptă averse torențiale, descărcări electrice și intensificări ale vântului, cu rafale între 50 și 70 km/h, iar în sud, viteze locale pot depăși 80 km/h. Cantitățile de apă vor atinge 20-30 l/mp, iar izolat se pot înregistra 40-50 l/mp.
În intervalul 14:00 - 21:00, un Cod Portocaliu va fi activ în Caraș Severin, Hunedoara, Cluj, Mureș, Bistrița-Năsăud, Maramureș și Covasna, unde se prevăd averse abundente, cu acumulări de apă de 40-50 l/mp, iar în unele zone, acestea pot depăși 60 l/mp. Vântul va avea rafale de 50-70 km/h și se pot produce fenomene de grindină de dimensiuni mai mari.
Un alt Cod Portocaliu se va aplica între orele 13:00 și 19:00 în județele Mehedinți, Dolj, Olt, Teleorman și Giurgiu, unde se preconizează vijelii puternice, cu viteze de până la 90 km/h.
În estul țării, un Cod Galben de furtuni va fi activ între orele 21:00 și 03:00, cu averse torențiale și vijelii de 50-70 km/h în cea mai mare parte a Moldovei, estul Transilvaniei, nordul Dobrogei și nord-estul Munteniei.
De asemenea, se va înregistra și caniculă în sudul, centrul și estul Munteniei, precum și în sud-estul Moldovei, cu temperaturi maxime între 35 și 38 de grade. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge 80 de unități, generând disconfort termic ridicat.